17 note de 1 la concursul de suplinire din Dolj

0
396

Profesorii află astăzi rezultatele la contestaţii

Astăzi se afişează rezultatele la contestaţiile depuse de profesorii suplinitori care au susţinut examen scris pe 4 august a.c. În judeţul Dolj au fost depuse 21 de solicitări pentru reevaluarea lucrărilor, cele mai multe fiind pentru disciplinele Educaţie fizică şi sport, Limba şi literatura franceză, Limba şi literatura engleză şi Chimie. Speranţele sunt legate de creşterea punctajului în aşa fel încât să obţină minimum 5 pentru a ocupa un post în şedinţele publice de distribuire a normelor şi fracţiunilor de normă din intervalul 23-26 august a.c. Ca şi la evaluările precedente, lucrările nu vor fi corectate în judeţul Dolj, ci în centre din ţară, stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Rezultatele afişate înainte de contestaţii scot însă în evidenţă note foarte slabe. 55 de candidaţi nu au obţinut nici 4. Au fost înregistrate astfel 17 note de unu, întâlnite în special la disciplina Educaţie Fizică şi Sport, 11 note de 2 prezente predominant la disciplinele Geografie, Limba şi literatura engleză. Cei mai mulţi candidaţi, 27 la număr, au obţinut note de 3. Cu aceste rezultate, suplinitorii care nu reuşesc să schimbe punctajul după contestaţii trebuie să părăsească sistemul de învăţământ.

Cei care au obţinut note de peste 5 trebuie să se prezinte la şedinţele publice. Întâietate în formularea opţiunilor vor avea dascălii care vor să detaşeze, apoi candidaţii care au note de trecere obţinute la examenul din 13 iulie a.c. Normele rămase libere după aceste etape se împart apoi celor care au susţinut examen în această lună. Mai exact, în cazul în care pentru maximum 18 ore de Limba germană ar fi doi candidaţi, unul cu 5 care a susţinut examen în luna iulie şi altul cu nota 9, dar obţinut la evaluarea din luna august, întâietate va avea cel cu 5, pentru că a fost prezent în prima sesiune de evaluare.