Catalonia: Şeful executivului urmărit penal pentru referendumul de anul trecut

0
390

Tribunalul superior de justiţie din Catalonia (TSJC) l-a convocat astăzi 29 septembrie a.c., pe şeful guvernului regional, Arthur Maas, pentru a-l inculpa pentru organizarea la 9 noiembrie 20014 a unei consultări privind independenţa Cataloniei, după ce demersul fusese interzis de Curtea Constituţională a Spaniei. Inculparea liderului catalan pentru abuz de putere şi deturnare de fonduri publice survine la 2 zile, după victoria listelor independentiştilor catalani la alegerile regionale. Artur Maas va trebui să se explice la 15 octombrie a.c. în faţa TSJC pentru ce a organizat consultările de anul trecut, sfidând guvernul de la Madrid. Dacă este făcut vinovat, liderul catalan riscă interzicerea exercitării vreunei funcţii publice timp de mai mulţi ani. Purtătorul de cuvânt al guvernului catalan, Neus Munte, a denunţat ceea ce a numit „proces politic”, şi „anomalie democratică” ale justiţiei şi guvernului spaniol, împotriva celui care la 9 noiembrie 2014 a cerut cetăţenilor catalani să se exprime liber, Guvernul conservator de la Madrid, condus de Mariano Rajoy, a refuzat după 2011 organizarea de referendumuri pentru autodeterminare. Din cere 2,3 milioane persoane care au participat la referendum anul trecut, 1,9 milioane au votat pentru independenţă. Curtea Constituţională a estimat că pe teme naţionale de unitate a Spaniei Artur Maas nu avea competenţe. Neus Munte a declarat că urmărirea penală împotriva lui Artur Maas nu schimbă programul independentiştilor.