Un etaj de la Boli Infecțioase, reabilitat și inaugurat / Primarul Craiovei: „Toți craiovenii se vor trata în condiții de top!”

0
863

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a inaugurat, ieri, încă un etaj al Spitalului de Boli Infecțioase, care a fost reabilitat integral cu bani de la bugetul local. Cu acest prilej, edilul a anunțat că tot spitalul va fi terminat de modernizat până la sfârșitul acestui an, când vor fi refăcute încă două etaje ce au mai rămas și laboratorul de analize medicale. Lucrarea de la Secțiile de Adulți a costat 950.000 de lei.

Este vorba de etajul al doilea, care fusese dezafectat până să înceapă lucrările, fiind folosit pe post de depozit. Managerul spitalului, Adina Turcu, a explicat că au fost recuperate zece rezerve, cu câte două și trei locuri, în total 24 de paturi care au fost atribuite celor două secții de boli infecțioase – Secția de Boli Infecțioase Adulți nr. 1 și Secția de Boli Infecțioase Adulți nr. 2. „Am reușit să îi redăm utilitatea pentru care a fost construit. Totul a fost posibil cu ajutorul autorităților municipale astfel încât avem acum un etaj care are zece rezerve care sunt dotate cu mobilier luxos. Așa cum arată, ne putem compara cu orice spital privat din România, oferind pacienților un maximum de confort și prin asta încercăm să redăm demnitatea pacientului român”, a afirmat managerul Adina Turcu.

Și etajele 5 și 6 intră în reabilitare

Investiția pentru acest etaj se ridică la suma de 950.000 de lei, banii venind în totalitate de la bugetul local. Primarul Lia Olguța Vasilescu, care a vizitat saloanele – dotate cu frigider și televizor, cu sistem de climatizare și grup sanitar propriu – a promis că tot spitalul de Boli Infecțioase va fi gata până la sfârșitul acestui an. „Mai sunt două etaje de reabilitat pe care sperăm să le finalizăm până la sfârșitul acestui an calendaristic. Și spun sperăm pentru că încă suntem în faza de licitații și știți foarte bine cum este cu licitațiile, știi când încep dar nu știi când se termină. Oricum investițiile începute în acest spital sunt aproape de finalizare”, a spus primarul Craiovei. Vara trecută au fost reabilitate etajele 3 și 4, iar până la sfârșitul acestui an trebuie să se termine laboratorul de analize medicale și etajele 5 și 6, unde sunt internații copii.

În octombrie, proiectarea noului spital municipal

Începând de luna viitoare, va începe și construcția noului corp al Spitalului Municipal Filantropia, pe scheletul existent în curtea de la Boli Infecțioase. Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, a dat asigurări că s-a făcut o expertiză care a stabilit că fundația este rezistentă și că se poate construi acolo. Extinderea respectivă ar urma să fie gata, potrivit edilului, la sfârșitul lui 2016. „Spre sfârșitul anului viitor, vom avea în Craiova un spital municipal nou. Acum urmează partea de proiectare și apoi construcția propriu-zisă. Dar este absolut obligatorie pentru că sunt secții de la Spitalul Filantropia, cum este Cardiologia, Hematologia, care arată îngrozitor de rău. Acele clădirile efectiv nu mai există”, a mai spus Olguța Vasilescu.

„Cardiologia și Hematologia arată îngrozitor”

Primăria Craiova a încercat, potrivit primarului, să facă lucrări sumare de igienizare la secțiile de Cardiologie și Hematologie de la Spitalul Filantropia, dar constructorii au refuzat spunând că imobilele nu mai suportă nici o intervenție. „Noi am vrut să facem măcar o igienizare și ni s-a spus de către un constructor, care a realizat o expertiză, că și o fereastră, dacă o scoatem de acolo și încercăm să punem termopan, se va prăbuși toată clădirea. Este foarte clar că nu mai avem cum să investim în acele clădiri care trebuie efectiv rase și construit un spital nou”. Cele două secții se vor muta cu totul în noul spital, primarul spunând că nu șantierul în sine va costa foarte mult, cât partea de dotări care sunt necesare acolo. „Vă garantez că, de anul viitor, toți craiovenii se vor trata în condiții de top, în spitalele municipalității. S-au investit foarte mulți bani, însă ca să nu putem să nu mai avem și câte doi-trei bolnavi în pat, iar la Cardiologie sau Hematologie este foarte clar că va trebui să construim un nou spital”, a mai spus primarul Craiovei.

Conducerea spitalului va introduce program de vizite

Tot în ceea ce privește Spitalul de Boli Infecțioase, autoritățile locale au amintit și un alt treilea proiect care este legat, de această dată, de reabilitarea termică a corpurilor de clădire. Primăria Craiova a încheiat un contract cu BERD-ul (n.r. – Banca Europeană de Dezvoltare Regională) prin care vor fi refăcute fațadele și acoperișul. „Contractul se referă la partea de izolare termică, asta însemnând că și fațada spitalului va arăta bine, nu numai că va scădea factura la utilități”, a menționat Olguța Vasilescu. Primarul Craiovei a precizat că s-au investit foarte mulți bani în sănătate, de zece ori mai mult decât fosta administrație. „Dar, în momentul în care vii într-un astfel de spital și vezi cum arată, îți dai seama că așa ar trebui să ne tratăm, în aceste condiții civilizate. Sunt absolut convinsă că un spital din UE nu poate să arate mai bine decât ceea ce ați văzut dumneavoastră aici”.

Pentru a se păstra investițiile din saloane, conducerea Spitalului de Boli Infecțioase urmează să introducă un program de vizite.