Angajări şi disponibilizări

0
312

În cele opt luni din acest an, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj s-a înregistrat o activitate intensă, atât în ceea ce priveşte controalele, cât şi în înregistrarea contractelor individuale de muncă sau, după caz, în rezilierea acestora.

 De la începutul acestui an, au apărut în REVISAL (Registrul Electronic de Evidenţă a Salariaţilor), 1.629 de angajatori noi, care au creat, în acest interval de timp, 9.248 de locuri de muncă. „Vorbim, nu neapărat, de nou-înfiinţate, ci şi de cele mai vechi, care nu au avut angajaţi, până la începutul acestui an, dar, pe parcursul primelor opt luni au încheiat contracte individuale de muncă. De asemenea, 893 de agenţi economici şi-au desfiinţat toate locurile de muncă, fiind înregistrat un număr de 2.959 de contracte de muncă încetate”, a declarat Cătălin Tiberius Mohora (foto), inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj. Conform statisticii, cât se poate de oficială, într-un clasament ad-hoc al firmelor doljene, primele 50 au înregistrat un trend crescător de 4.177 de contracte de muncă noi, iar, la polul opus, în „Top 50”, s-a constatat că acestea şi-au disponibilizat salariaţii cu un număr de 2.753.