Târgul Jucăriilor la Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa

1
702

Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova va organiza duminică, 27 septembrie, a VI-a ediţie a Târgului Jucăriilor. Acţiunea umanitară se va desfăşura după oficierea Sfintei Liturghii, în curtea bisericii din strada „Brânduşa” nr. 12. Târgul Jucăriilor este un act filantropic, care are ca scop colectarea de fonduri pentru copii care provin din familii dezavantajate social.

«Cu toţi avem acasă jucării care nu mai sunt folosite de copiii noştri, fie pentru că au prea multe, fie pentru că au crescut. Jucăriile pot fi „readuse la viaţă” şi pot fi folosite de alţi copii. Pot participa toţi cei doritori. Condiţiile participării sunt simple: jucăriile, o dată aduse la Târgul Jucăriilor, se consideră donate Parohiei noastre. Puteţi aduce jucăriile începând de azi până în ziua Târgului. Jucăriile aduse este bine să fie curate sau curăţate», a declarat părintele Gabriel Sorescu, paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” – Brânduşa.

Fondurile obţinute în urma acestei acţiuni vor fi direcţionate pentru ajutorarea copiilor internaţi la Secţia de Oncopediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova. De asemenea, jucăriile rămase vor fi dăruite copiilor spitalizaţi la aceeaşi secţie.

1 COMENTARIU

  1. Sunt din Piatra Neamt si doresc sa donez jucarii pentru bebei. Cum pot sa vi le trimit, ca sa ajunga pana pe 27 septembrie, la Targul Jucariilor?

Comments are closed.