În primele săptămâni din luna septembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a efectuat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii muncii „la negru” şi a celei de „securitate şi sănătate în muncă”, iar valoarea amenzilor acordate a fost de 128.000 de lei. S-au acordat amenzi contravenţionale şi pentru nerespectări de legislaţie, de către angajatori, în ceea ce priveşte drepturile salariatului şi pentru sustragerea de la punerea la dispoziţia inspectorilor de muncă a documentelor solicitate.
Conform statisticii, în primele trei săptămâni din septembrie, s-a verificat legalitatea în ceea ce ţine de compartimentul „Relaţii de muncă” la un număr de 85 de angajatori. „Am acordat amenzi în cuantum de 75.500 de lei pentru 10 contravenţii constatate, iar pentru deficienţele observate am dispus 94 de măsuri de remediere, cu termen de finalizare. De asemenea, la patru societăţi comerciale au fost depistate şase persoane care lucrau fără forme legale, angajatorii fiind sancţionaţi cu 60.000 de lei”, a declarat Cătălin Tiberius Mohora, inspector şef al ITM Dolj.
Angajatorii sunt obligaţi să respecte legea
Două dintre pedepsele acordate atrag atenţia. Una, în valoare de 1.500 de lei, a fost acordată unui agent economic pentru că nu a respectat obligaţia de a înmâna salariatului un exemplar din contractul individual de muncă. Cealaltă a fost în valoare de 5.000 de lei şi a fost administrată unei societăţi comerciale pentru că nu au pus la dispoziţia inspectorilor de muncă toate documentele şi informaţiile solicitate. „Atragem atenţia, încă o dată, că legea este foarte clară pentru toţi şi noi o vom pune în aplicare. Sunt cazuri, din ce în ce mai puţine, dar, atunci când sunt depistate, vor fi tratate cu toată seriozitatea referitoare la metedologia existentă din punct de vedere legal ”, a mai precizat Cătălin Mohora.
53.000 de lei pentru nerespectarea „Protecţiei muncii”
În ceea ce priveşte „Securitatea şi sănătatea în muncă”, cunoscută îndeobşte drept „Protecţia muncii”, au avut loc 120 de acţiuni, sancţiunile fiind în cuantum de 53.000 de lei, fiind dispuse şi două oprire de echipamente de lucru, precum şi 126 de măsuri de remediere, cu termene de finalizare stricte. De asemenea, angajatorii au comunicat nouă evenimente, unul, din păcate, soldat cu deces, iar toate cazurile sunt în plină cercetare.