Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnic-Craiova, centru elitist al inovării zootehnice

0
2208

Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnic-Craiova a găzduit, ieri, un eveniment aparte: o dezbatere ştiinţifică, propusă de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”, cu participarea membrilor săi, de la Secţia „Zootehnie”, dar şi a unor prestigioşi invitaţi din zona cercetării şi a producţiei. De 12 ani încoace, această unitate de avangardă a agriculturii doljene este pe profit. Producţiile de lapte au atins un nivel maxim de 11.332 l/an. Beneficiind de specialişti, la care datoria e mai presus de orice şi de circa 440 ha de teren arabil, dintre care 140 ha sunt în sistem irigat, S.C.D.A. Şimnic şi-a etalat rezultatul muncii de câteva decenii: vaci de rasă pură Holstein Friza.

Agitaţie firească, ieri dimineaţă, în curtea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnic-Craiova. Motivul cât se poate de înălţător: vizita academicienilor din cadrul Secţiei de Zootehnie a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti. Pe platoul de la intrarea în curtea S.C.D.A. Şimnic-Craiova, invitaţii au examinat ceva, ce rar îţi este dat să crezi ochilor. Este rodul a câtorva decenii de cercetare şi implicare profesională în constituirea unei ferme de elită. Zeci de exemplare de juninci, tineret 6-12 luni, tineret 12-18 luni şi vaci în lactaţie au fost atent privite de specialiştii Academiei, dar şi de cercetători din Arad, Sibiu, Sighetu Marmaţiei, Cluj, Ilfov. Impunătoare ca marime, depăşind chiar 700 kg în greutate şi cu o talie de aproximativ 140 cm, exemplarele dau senzaţia că ne aflăm în Olanda, ţara la care te gândeşti imediat ce vezi aceste minunăţii.

O istorie presărată cu de toate

Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnic-Craiova a fost înfiinţată la 01.01.1957 pentru cercetarea agricolă ştiinţifică a solurilor brun-roşcate. „Sutem situaţi într-o zonă care favorizează seceta la sol. Am beneficiat de un asolament din 1957. Trebuie să punctez că, Staţiunea are o fermă de elită, care a fost populată în 1977 cu Bălţata cu Negru Daneză. Am reuşit să ne menţinem suprafaţa de teren prin procese în instanţe, care, acum, s-au încheiat. Activitatea de cercetare-dezvoltare este un răspuns la intensificarea concurenţei pe piaţa mondială”, a spus în cuvântul de deschidere, prof. univ. dr. Constantin Găvan, directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnic-Craiova. Afişând calmul şi detaşarea specifice unui profesionist, acesta a răspuns, rând pe rând, întrebărilor academicienilor şi cercetătorilor din unităţile similare din ţară. „Prin preselecţii de tauri, prin alimentaţie corespunzătoare am reuşit să avem aceste exemplare minunate. Le asigurăm 24 de kg de substanţă uscată din furajare şi obţinem 40 l/zi. Furajele sunt costisitoare, în comparaţie cu preţul laptelui. Avem avantajul că, reuşim să avem silozul de porumb tot timpul anului”, a menţionat Constantin Găvan.

Management orientat spre profit

Munca în domeniul zootehnic este apanajul specialiştilor. În mod cert, dacă în alte locuri, cercetarea de profil a fost pusă pe butuci, la S.C.D.A. Şimnic, cu toate tunurile asmuţite asupra-i, anii au adus performanţa bine-meritată. „În 2014 aveam 10.878 hl de lapte şi am livrat 1.033.400 litri, pe care am câştigat 400 milioane de lei vechi. Schimbările bruşte de temperatură ne-au afectat mult. În ultimii 4 ani am investit 65 de miliarde de lei vechi în utilaje şi, dacă nu era câmpul, nu ne permiteam dezvoltarea”, le-a mărturisit Constantin Găvan celor prezenţi. Staţiunea are, deja, un proiect câştigat pe schema de finanţare ADER 5.1.7. – ameliorarea unei linii de vaci din rasa Holstein Friza.

Finanţarea, eterna problemă

Prof. dr. Honoris Causa  Dumitru Simionescu, preşedintele Secţiei de Zootehnie a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti” a atras atenţia auditoriului că, problema finanţării cercetării zootehnice este de cea mai gravitate. „Nu trebuie să neglijăm că, pregătirea materialelor pentru participarea la competiţia agricolă organizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru Planul Sectorial 2015-2018 este foarte importantă. Mai ales că e principala şansă de finanţare. Vremurile când avem 6-8 proiecte la fiecare staţiune de cercetare au apus şi când 3-4 cercetători lucrau la aceeaşi temă ne provoca îngrijorare, pentru că altele rămâneau nelucrate” a precizat prof. dr. Honoris Causa  Dumitru Simionescu. Acesta şi-a exprimat, public, bucuria că Secţia pe care o conduce a acceptat la momentul potrivit, ca prof. univ. dr. Constatin Găvan să fie acceptat ca membru de onoare al Secţiei. O fost o recunoaştere a meritelor unui mare specialist în domeniu, ce a înţeles că, profesiunea poate fi slujită cu credinţă până la final, indiferent de obscurantismul unora decidenţi politici sus-puşi.

Rememorări tulburătoare

În rândul invitaţilor l-am întâlnit pe Vinicius Pop, director al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare a Bovinelor (SCDB) Sighetu Marmaţiei. “În 1980, când am terminat Facultatea de Agronomie din Craiova, am mers să vizităm Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Zootehnie – Baloteşti. Acolo aveau vaci care dădeau 70 l/zi. Recordul, se pare, este deţinut de S.U.A. cu exemplare care dau 100 l/zi”, ne-a mărturisit Vinicius Pop, vădit emoţionat de ceea ce a întâlnit, ieri, la S.C.D.A. Şimnic. Între cele două unităţi de cercetare sunt similitudini până la un punct. Pop recunoaște că, staţiunea unde activează a fost ochită de numeroși “rechini imobiliari”, care au vrut să pună banii jos în schimbul unor clădiri sau terenuri, dar din fericire, patrimonial, SCDB nu a putut fi, încă, scos la mezat din cauza unor chichițe legislative, unele dintre imobilele sale devenind monumente istorice după Revoluție. La S.C.D.A. Şimnic, în schimb, se face performanţă, printr-un management riguros, probat, ieri, în prezenţa academicienilor.

Longevitatea productivă a vacilor este de 6 ani, în timp ce în Germania ajunge la 2,5 ani. Preţul mediu de vânzare la juninci şi vaci este de 1.500 euro/buc, iar la tăuraşi de 1.000 euro/buc. Producţia maximă obţinută a fost de 11.332 l/an. Hrana este alcătuită, între altele, din fân de lucernă, sfeclă furajeră din producţie proprie şi siloz de porumb. Potenţialul genetic de lapte al rasei Holstein Friza este de 60 l/zi. Numărul animalelor, pe categorii, totalizează 289 capete.

Performanţe autentice!

În afara unor scandaluri, legate de apetitul unor atleţi imobiliari de a destructura S.C.D.A. Şimnic, despre care s-a scris în cotidianul nostru, prea puţini au fost aceia, dintre decidenţii politici, interesaţi de ceea ce se întâmplă aici, unde se află o colecţie genetică, de vaci cu lapte, fără egal în ţară ca potenţial biologic. Imaginile foto fac inutil comentariul nostru. S.C.D.A. Şimnic deţine, prin eforturile ameliorative ale prof.univ.dr. Constatin Găvan şi colaboratorilor săi „o bogăţie” a Doljului.