„Se impune menţinerea vaccinării contra antraxului”

0
762

Plecând de la ce zicea Louis Pasteur, “Medicul uman salvează omul, medicul veterinar salvează omenirea !” am aflat că pe la Capitală s-ar fi pus în discuţie, în urmă cu vreo două săptămâni, fără să se facă vreo analiză temeinică, raportat la condiţiile specifice României, o normă juridică (Ordin al Preşedintelui ANSVPSA) prin care să nu se mai facă vaccinarea anticarbunoasă a tuturor animalelor din speciile receptive.

În România, a evoluat începând cu mulţi ani în urma, una din cele mai grave boli ale animalelor şi omului – antraxul. Agentul care produce antraxul este o bacterie care trăieşte în sol, având o rezistenţă deosebit de mare şi o perioadă de viaţa de până la 100 de ani. Prin Ordinul nr. 29/25.02.2014, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om sunt stabilite acţiuni clare şi precise de supraveghere, prevenire, control şi eradicarea bolilor.

„Această bacterie este utilizată ca armă de terorişti…”

Prin acţiunile întreprinse, obligatorii sunt şi vaccinările, în special cele împotriva antraxului, pe care unii „deştepţi” ar fi vrut să nu le mai facă pe motiv că nu sunt finanţate integral de la Uniunea Europeană. Dar ce este mai important ca viaţa unui om ?! Şi mă întorc din nou la ceea ce spunea Louis Pasteu. Propunerea este halucinantă, foarte gravă cu urmări de neimaginat în viitorul apropiat şi îndepărtat. Andrei Butaru, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare Dolj a susţinut ieri, punctul de vedere al prof.univ.dr Ion Bozgă, preşedintele Colegilor Medicinilor Veterinari Olt, care spunea într-un interviu acordat jurnalului local Gazeta de Olt, la finele lunii august, că „se impune de urgenţă menţinerea vaccinării contra antraxului la toate speciile receptive şi suportarea de la bugetul de stat a costurilor acestei acţiuni”. Tot prof.univ.dr Ion Bozgă mai spunea că „aceste bacterii au posibilitate mai mare de a ajunge la suprafata solului, producind antraxul, în cazul în care animalele nu se protejează prin vaccin. Oamenii care vin în contact cu animalele bolnave pot suferi afecţiuni grave, unele chiar cauzatoare de moarte. Nu degeaba aceasta bacterie este utilizată ca armă de terorişti…”.

„Nu ne jucăm cu viaţa oamenilor !”

Andrei Butaru

Aşadar, pentru a preveni efectele devastatoare ale acestei boli, statul român a adoptat o politică de vaccinare anuală obligatorie a animalelor şi a suportat dintodeauna costurile acestei acţiuni. Andrei Butaru a declarat că aici ar fi fost problema….dar se pare că s-a renunţat la propunerea care a pus pe jar medicii veterinari. Butaru spune nici nu se pune în discuţie să nu se mai facă acest vaccin. „Există un Comitet Ştiinţific care analizează acest aspect, nu orice propunere se transformă în directivă. Trebuie argumentat foarte bine. Nu ne putem juca cu viaţa oamenilor. Într-adevăr sunt costuri foarte mari, de vreo 60 de milioane de euro. Uniunea Europeană acoperă foarte puţin. Dacă mă întrebaţi pe mine, personal, propunerea să nu se mai facă acest vaccin, e o mare tâmpenie. Eu am făcut parte din Grupul de Lucru, am fost prezent la aceste discuţii care au avut loc la finele lunii august, despre care a făcut vorbire şi colegul de la Olt. Are dreptate. Antraxul se transmite de la animal la om, boala limbii albastre nu se transmite la om, doar de la animal la animal. ANSVSA-ul doreste să introducă vaccinarea obligatorie pentru aceasta boala. E în regulă, dar nu presupune să renunţăm la vaccinarea obligatorie contra antraxului. E o tâmpeni… ”, a precizat Andrei Butaru, directorul DSV Dolj.

La anul, cazurile de antrax ar putea creşte

Statistic, începand cu anul 2008 cazurile de antrax diagnosticate la animale pe teritoriul României au fost reduse şi ca urmare a acestei vaccinări obligatorii. Cei care fac propuneri „interesante” ar trebui să le reamintim şi momentul din anul 2000 când în Delta Dunării a apărut un număr foarte mare de cazuri de îmbolnăvire la animale. Motivul apariţiei acestor focare de boala în anul 2000 s-a datorat nevaccinarii animalelor în anul 1999 an în care sistemul veterinar de stat care asigura asistenţa medical veterinară a devenit sistem veterinar privat şi până la găsirea unei formule de transfer animalele au rămas nevaccinate. Prof.univ.dr Ion Bozgă susţine în acelaşi articol că începand cu anul  viitor şi mai ales în anul 2017, numărul cazurilor de antrax va fi foarte mare, cu precădere în Delta Dunării. „Având în vedere faptul că în România cele mai multe animale care se pot îmbolnăvi de antrax sunt deţinute de persoane fizice care trăiesc în mediul rural, persoane care au o situaţie financiară precară, de cele mai multe ori neavând mijloace de subzistenţă, eliminarea vaccinării contra antraxulu va duce la pierderi economice importante şi la apariţia unor fenomene sociale după diagnosticarea bolii”, mai spune preşedintele Colegilor Medicilor Veterinari din judeţul Olt.

Antraxul este o boală infecţioasă acută cauzată de bacteria Bacillus anthracis. Acest microb sub formă de bastonaş creşte în murdărie şi poate fi ingestat de oi, vaci, cai sau capre (animale ierbivore). Antraxul apare cel mai adesea la animalele cu sânge cald, dar poate infecta şi oamenii. Când este inhalată de oameni bacteria cauzează insuficienţă respiratorie şi decesul pacientului în mai puţin de o săptămână. Transmiterea la oameni se face în mod normal prin intermediul contactului cu animalele infectate dar poate apărea şi ca urmare a inhalării aerului umplut cu sporii bacilului. Boala afectează în special indivizii care manevrează pielea animalelor (fermieri, măcelari şi veterinari) sau care torc lâna. Există trei tipuri de antrax: cutanos, respirator şi intestinal.