Sănătatea copiilor, atent monitorizată

0
338

De luni, 7 septembrie, a devenit oficial: preşcolarii şi elevii care se pregătesc pentru începerea noului an şcolar trebuie să primească avize medicale favorabile . Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a trimis, deja, în teritoriu, metodologia de lucru şi de aplicare a legislaţiei.

Noul an şcolar se apropie, iar pregătirile se află pe „ultima sută de metri”. Pe lângă cele care ţin de procesul de învăţământ în sine, sunt în plină desfăşurare şi metodele de examinare a sănătăţii preşcolarilor şi elevilor. Astfel, a fost aprobat Ordinul comun nr.1002MS/5057MECS/2015 – Metodologia privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos. Sunt foarte multe măsuri adoptate care sunt menite să îndrepte starea de sănătate a copiilor.

Noi prevederi legale

Faţă de precedentele prevederi legale, sunt şi unele modificări. Astfel, vor fi prevăzute servicii de menţinere a stării de sănătate ondividuale şi colective, triaj epidemiologic, la intrarea şi revenirea în colectivitate, după vacanţele şcolare, precum şi imunizări în situaţii epidemiologice speciale, stabilite prin norme aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii. De asemenea, printre atribuţiile medicului şcolar sau al medicului generalist intră, după caz, şi raportarea , către Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene, a cazurilor şi focarelor de boli transmisibile. În conformitate cu noile prevederi se află şi verificarea antecedentelor vaccinale ale copiilor, îndrumarea părinţilor către medicul de familie, pentru efectuarea vaccinurilor copiilor, în cazul în care acestea nu au fost făcute corespunzător vârstei, precum şi eliberarea fişei cu vaccinările efectuate până la data de 1 mai 2015. Sunt prevederi noi şi pentru asistenţii medicali din cadrul comunităţilor de preşcolari sau elevi. Ei vor întocmi zilnic evidenţa copiilor absenţi din motive medicale, urmând ca  revenirea acestora în colectivitate să fie condiţionată de prezentarea avizului epidemiologic favorabil, eliberat de medicul de familie, pentru absenţe ce depăşesc trei zile. Asistentul medical va efectua şi analizarea copiilor eligibili pentru imunizări în situaţii epidemiologice speciale, iar, în cazul realizării acestora, le înregistrează în fişa de consultaţie şi în registrul de vaccinări. Noua metodologie prevede ca Direcţiile de Sănătate Publică  să asigure vaccinurile necesare şi transportul lor către unităţile de învăţământ, precum şi urmărirea efectuării imunizărilor. Trecând în revistă prevedrile legale, drept concluzii se despund documentele necesare înscrierii la cursuri a elevilor. Astfel, sunt obligatorii adeverinţa medicală pentru înscrierea în colectivitate şi avizul epidemiologic, depunerea acestora , la sediul unităţilor de învăţământ, având termen limită data de 1 octombrie 2015.

Şcolile din Dolj au fost înştiinţate

Luând acte de cele stipulate în metodologie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a emis, pe 7 septembrie Nota nr.389, semnată de inspectorul şcolar general, prof. Elena Lavinia Craioveanu, prin care toate unităţile şcolare aflate în subordine au aflat despre noile articole de lege. „Vă rugăm, respectaţi întocmai prevederile ordinului, în vederea înscrierii copiilor în unităţile de învăţământ şi a asigurării dreptului la educaţie”. Urmează punerea în aplicare a legislaţiei şi centralizarea datelor, pentru a se putea observa starea de fapt a sănătăţii elevilor.