De astăzi, încep consfătuirile judeţene ale cadrelor didactice, pe discipline. Acestea urmează celor la nivel naţional, la care au participat inspectorii şcolari de specialitate. Acţiunea debutează la ora 14:00, în Sala „Amfiteatru” a Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, pe „Proiecte Educaţionale/Învăţământ particular şi alternative educaţionale”.
Mâine, la Liceul de Arte „Marin Sorescu” şi Colegiul Naţional „Carol I” vor participa cadrele didactice de la „Arte”, respectiv „Fizică”. Ziua de 11, cea mai aglomerată, este rezervată profesorilor de „Limba şi Literatura română” (Colegiul Tehnic Energetic), „Matematică” (aceeaşi locaţie), „Engleză” şi „Germană” (C.N. „Ştefan Odobleja”), „Franceză”, „Italiană” şi „Spaniolă” (C.N. „Carol I”), „Chimie” (Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate), „Biologie” (Liceul „Charles Laugier”) şi „Educaţie fizică şi sport” (Liceul „Marin Sorescu”). Pe 12 septembrie, la C. N. „Ştefan Velovan” vor fi prezenţi specialiştii de „Socio-Umane”, iar pe 14, la C.N. „Carol I”, consfătuirea va fi destinată cadrelor didactice de „Geografie”.
Pe 15, informaticienii se vor întâlni la Liceul „Traian Vuia” , iar cadrele didactice din învăţământul profesional şi tehnologic vor fi prezenţi la „Energetic”. În ziua de 16 septembrie, cei din învăţământul primar vor fi în „Amfiteatru” ISJ, a doua zi profesorii care predau „Limba şi istoria rromilor” urmând să se întâlnească la Şcoala Gimnazială „Anton Pann” Craiova, iar reprezentanţii învăţământului preşcolar, la Facultatea de Drept. În data de 18 septembrie, istoricii vor merge la Liceul „Marin Sorescu”, pe 19, profesorii de „Religie” având întâlnire la „Charles Laugier”.
Ultimele zile de consfătuiri sunt rezervate astfel: 24 – „Educaţie permanentă (consilieri educativi)” – „Amfiteatru” ISJ Dolj; 25 – „Educaţie permanentă (cadrele din Palatul Copiilor şi structurile acestora) ” – la Palat; 26 – „Învăţământul special/Special integrat” – Liceul „Charles Laugier”.