Sărbătoare fără Messi pe „Naţional Arena”

0
318

Peste 100.000 de oameni au vizitat moderna arenă care va găzdui meciurile României

Mai mult de 100.000 de oameni au participat la „Noaptea albă la Naţional Arena”, eveniment care a permis publicului vizitarea noului stadion naţional. Accesul publicului a fost permis de sâmbătă, ora 17, iar punctul culminant a fost oferit de aprinderea instalaţiei de nocturnă, la ora 21.00, la ora 3 stadionul fiind închis. La deschiderea porţilor aproximativ 10.000 de oameni aşteptau la intrare. Chiar dacă iniţial se anunţase că vizitatorii stadionului vor avea acces şi vestiare, până la urmă s-a decis ca acest lucru să nu se mai întâmple, din cauza numărului foarte mare de vizitatori care i-a luat prin surprindere pe organizatori. Inaugurarea stadionului va fi făcută la 6 septembrie, cu ocazia meciului cu Franţa din preliminariile EURO 2012. Noul stadion este realizat după o concepţie modernă pe modelul stadionului din Frankfurt, având 94 de căi de acces şi 40 de scări de evacuare; se poate umple în 20 de minute, iar în caz de incidente poate fi evacuat în 8 minute. Stadionul are o capacitate de 55.000 de locuri, din care 20.000 sunt la tribuna I. Aproape 300 de locuri sunt destinate persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora, pe stadion fiind amplasate lifturi, rampe şi toalete speciale.

A costat 131 de milioane de euro, fără TVA

Deasupra suprafeţei de joc sunt patru ecrane gigantice, a câte 30 de metri pătraţi fiecare, iar băncile tehnice de la nivelul gazonului sunt prevăzute cu sisteme de încălzire a scaunelor. De asemenea, terenul de joc are sistem de încălzire cu agent termic. Costurile pentru construcţia stadionului s-au ridicat la 131 de milioane de euro fără TVA, neincluzând mobilierul, reţelele şi amenajările exterioare. Ca raport calitate-preţ, potrivit lui Ionuţ Lupescu, Arena Naţională este cel mai ieftin din Europa. Arena este monitorizată cu camere mobile de supraveghere, care surprind întreaga suprafaţă a stadionului, precum şi zonele de la porţile de acces până la intrarea pe stadion. În interiorul stadionului sunt săli de conferinţă şi restaurante, unde pot fi organizate şi altfel de evenimente decât cele sportive. Dimensiunea stadionului se încadrează în standardele UEFA, având 105 metri lungime şi 68 de metri lăţime. Acoperişul retractabil face ca arena să poată fi folosită în orice zi a anului. Este printre puţinele stadioane din Europa cu standard „Elite”, dovadă fiind şi organizarea finalei Europa League din 2012 în Bucureşti. Alte două stadioane ultramoderne sunt în curs de construcţie în ţară, „Cluj Arena”, cu o capacitate de 32.000 de locuri şi „Ilie Oană” din Ploieşti, cu 18.000 de locuri, ambele fiind total acoperite.