Bălgrădean – A luat gol la singurul şut periculos al gazdelor. Şutul a fost plasat bine şi nimeni n-a ieşit să-l întâmpine pe Voduţ, dar când mingea vine de la peste 25 de metri şi nu este foarte puternic se aşteaptă mai multe de la portar.
Achim – Depăşit în câteva faze, n-a avut nici un aport ofensiv prea consistent, ezitând să centreze în câteva rânduri.
Popov – A jucat bine, a făcut însă două faulturi pe care le putea evita, adversarii fiind spatele la poartă, prilejuind lovituri libere din poziţii destul de favorabile gazdelor.
Acka – Era singurul stoper din cei 4 ai Craiovei care nu se accidentase până la meciul cu Voluntariul, în care ivorianul a acuzat o lovitură şi a fost înlocuit la pauză.
Vătăjelu – Cel mai bun jucător de teren. Şi-a făcut treaba în apărare şi a urcat în permanenţă, venind cu pase între linii, demarcări în bandă şi centrări utile. Faza golului este cea mai frumoasă a Universităţii din actualul sezon, Rus este şi acum ameţit de la răsucirile provocate de oltean. După 3 goluri în 4 meciuri, Vătăjelu merita şi o convocare la naţională, Raţ şi Latovlevici nu au meciuri în picioare în acest sezon.
Mateiu – Cel mai bun jucător al Craiovei din actualul sezon şi-a păstrat media evoluţiilor. A început meciul ezitant, cu câteva pase greşite şi s-a complicat în nişte acţiuni fără viitor, dar în repriza a doua a contribuit la multe atacuri şi a jucat bine la preluare şi intercepţie.
Zlatinski – Nu s-a evidenţiat în mod special, nu am văzut pasele sale verticale care-l recomandau, doar unele în lateral, fără riscuri. Nici fizic nu e pus la punct încă.
Băluţă – Revenit titular, mijlocaşul a făcut un meci slab, salvat de golul marcat în minutul 60, la care are meritul de a-i fi luat prim-planul fundaşului advers, concretizând acţiunea lui Bawab.
Bawab – Ca de obicei cu echipele slabe, iordianianul este printre cei mai buni jucători ai Craiovei. Îi convin defensivele care se apară poziţional, aproape de propriul careu, profită de teama fundaşilor de a-l ataca decisiv în preajma sau în interiorul careului şi îşi crează situaţii bune. A creat faza primului gol şi apoi a ratat două mari ocazii.
Nuno Rocha – Ca şi cu Steaua, a început atacant central, apoi a revenit în bandă, unde-io convine mai mult. Nu se descurcă în jocul cu spatele la poartă, are nevoie să primească mingea pe spaţii. A fost printre cei mai slabi jucători ai Craiovei, a pierdut aproape toate mingile, inclusiv pe cea care a dus la egalare. Totuşi, a dat două pase foarte bune, la un-doi-ul cu Bawab de la primul gol şi la ocazia ulterioară a iordanianului, blocat pe 6 metri.
Ivan – Un alt meci bun a puştiului Universităţii. Mereu disponibil să primească mingea, atât cu spatele la poartă, cât şi în adâncime, a fost foarte util echipei. A avut singura oportunitate bună a Universităţii din prima repriză, preluând din alergare lansarea lui Bawab, dar portarul advers a ieşit foarte bine la 16 metri. I-a pasat perfect în repriza secundă lui Bawab, imediat după golul egalizator, dar acesta nu a prins poarta.
Madson – Intrat în locul lui Zlatinski, n-a adus ceva pozitiv, în schimb n-a apărut să-l blocheze pe Voduţ la golul egalizator.
Kay – A jucat destul de bine rolul lui Acka în defensivă.
Curelea – Intrat pe final, a luat un cartonaş galben.