SUA pregăteşte sancţiuni economice împotriva Chinei, din cauza atacurilor cibernetice

0
389

Administraţia Obama pregăteşte sancţiuni economice împotriva Chinei şi altor state, inclusiv restricţionarea afacerilor în SUA, pentru a penaliza atacurile cibernetice asupra reţelelor informatice ale companiilor şi instituţiilor americane, au declarat doi oficiali americani citaţi de Bloomberg. Măsurile nu au fost stabilite încă, iar administraţia de la Casa Albă este precaută, din cauza reacţiilor posibile, inclusiv cibernetice, care ar putea dezvălui informaţii despre Guvernul american şi capacităţile private de securitate informatică. În plus, sancţiunile SUA ar putea declanşa noi atacuri online ale hackerilor, care ar fi dificil de prevenit. Acţiunile analizate de autorităţile americane nu ar fi îndreptate numai împotriva Chinei, au spus oficialii. Statele Unite consideră că China este ţara de unde provin cele mai extinse şi persistente atacuri ale hackerilor, dar spionii cibernetici ruşi sunt în general mai sofisticaţi şi şi-au intensificat acţiunile, în special împotriva instituţiilor financiare americane, pe fondul tensiunilor legate de Ucraina. Administraţia americană este conştientă totodată de poziţia Chinei, care este al doilea mare partener comercial al SUA, deţinător major de titluri ale Trezoreriei şi jucător important în politicile faţă de Coreea de Nord şi Iran, a spus unul dintre oficiali. Discuţiile au loc într-o perioadă în care preşedintele chinez Xi Jinping va efectua o vizită în Statele Unite, luna viitoare, când se va întâlni cu preşedintele Barack Obama. Ambele surse au precizat că furturile chineze de date comerciale din SUA s-au intensificat în pofida unei serii de avertismente diplomatice, astfel încât autorităţile americane nu au altă soluţie decât să se gândească la sancţiuni economice. Una dintre surse a mai spus că alte măsuri sunt analizate de Agenţia pentru Securitate Naţională (NSA), iar unele au fost deja adoptate, pentru a pedepsi China, care atacă cibernetic bazele de date guvernamentale ale SUA. NSA consideră că China vrea să expună ofiţeri americani şi să găsească informaţii pentru a şantaja sau mitui ofiţeri cu acces la informaţii clasificate, pe care să le furnizeze Beijing-ului.