30 de tineri români şi bulgari – „Micii meşteri mari”

0
780

După ce, în perioada 10-17 iulie a.c., la Calafat, au participat la ateliere practice de creativitate şi meşteşuguri tradiţionale, prelucrând cu îndemânare lemnul şi materialele textile, 30 de tineri români şi bulgari vor continua să „meşterească” la Vidin, între 1 şi 8 septembrie, alte obiecte cu valoare estetică sau funcţională. Nu numai că vor căpăta, astfel, aptitudini practice, ci îşi vor dezvolta şi spiritul antreprenorial, încercând, mai apoi, să valorifice creaţiile cu prilejul unei expoziţii pe care intenţionează să o organizeze chiar de Ziua Educaţiei Nonformale (9-10 octombrie a.c.). Cadrul este oferit de proiectul „EU creativ: Micii meşteri mari”, derulat prin Erasmus plus – noul program al Uniunii Europene pentru educaţie, formare, tineret şi sport pentru perioada 2014-2020.

Proiectului „EU creativ: Micii meşteri mari” este implementat de Asociaţiile „EU vreau” din Craiova (România) şi „AVE” din Vidin (Bulgaria), între 1 noiembrie 2014 şi 1 noiembrie 2015, şi are ca scop încurajarea potenţialului creator al tinerilor şi a spiritului antreprenorial, prin valorizarea tradiţiilor. Participanţi sunt 15 tineri majoritatea din comuna Galiciuica (judeţul Dolj) şi alţi 15 din zona localităţii Vidin, cu toţii elevi. Ei au, astfel, posibilitatea, să se implice într-o serie de activităţi culturale, educative, sportive şi distractiv-recreative bazate pe educaţie nonformală, ca şi pe deprinderea unor abilităţi şi dezvoltarea spiritului antreprenorial, care i-ar putea ajuta apoi să îşi găsească mai uşor un loc de muncă şi să îşi îmbunătăţească situaţia financiară.

La atelierele practice de creativitate şi meşteşuguri tradiţionale de la Vidin tinerii vor învăţa să realizeze diverse obiecte cu valoare estetică şi funcţională din materiale avute la îndemână în gospodăriile din mediul rural. Dacă la Calafat au prelucrat lemnul şi materialele textile, de această dată vor utiliza hârtia pentru a împleti coşuri ori alte obiecte şi, prin String Art, îşi vor exersa îndemânarea folosirii aţei pentru a crea tablouri. Tot la Vidin, cei 30 de tineri vor participa la alte numeroase activităţi educative, de socializare şi sportiv-recreative. Aşa sunt workshop-uri de dezvoltare personală, pregătirea unei expoziţii cu creaţiile hand-made, cine cu specific tradiţional, concursuri, vizite în ateliere de creaţie ale unor artişti, drumeţii ş.a. De asemenea, în program sunt cuprinse vizite la obiective cultural-turistice, precum fortăreaţa medievală Baba Vida, principala atracţie a oraşului – singura construcţie din Bulgaria de acest gen conservată în întregime, datând de la începutul secolului al X-lea –, Sinagoga construită între anii 1888 şi 1894, moscheea şi Biblioteca „Osman Pazvantoglu”.

Prin participarea la aceste activităţi, tinerii nu numai că îşi vor îmbunătăţi abilităţi, competenţe şi aptitudini ca încrederea în sine, spiritul creativ şi simţul artistic, ci vor dobândi altele noi, precum o atitudine de respect pentru diversitatea culturală, abilităţi lingvistice şi digitale, competenţe de management, orientarea pentru carieră etc. Totodată, prin participarea la atelierele practice de creativitate şi meşteşuguri tradiţionale vor fi conştientizaţi asupra valorilor tradiţionale şi vor fi încurajaţi să practice meşteşuguri, ceea ce – consideră iniţiatorii proiectului – le va spori şansa de a-şi găsi un loc de muncă în viitor.

Toate activităţile susţin şi promovează educaţia non-formală şi voluntariatul. La finalul lor, cei 30 de tineri români şi bulgari vor primi Certificatul Youthpass – instrument cu recunoaştere europeană cu ajutorul căruia participanţii la proiecte pot descrie activităţile desfăşurate şi rezultatele învăţării.