Polițiști din cadrul Postului de Poliție Cîrna aflați în executarea atribuțiilor de serviciu l-au depistat, în cursul zilei de ieri, pe Cristian P., de 28 de ani, din localitate, care amplasa plase de pescuit în Bazinul piscicol nr. 1 folosind o ambarcațiune pneumatică. Uneltele de pescuit, în lungime totală de 400 m, precum și barca pneumatică au fost ridicate în vederea confiscări, iar persoanei în cauză i s-a întocmit dosar de cercetare penală, anunță IPJ Dolj.