Peste 80.000 de lei amenzi, în numai o săptămână

0
339

În perioada 10-14 august, inspectorii de muncă au desfăşurat mai multe acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor care contravin legii, atât pe „relaţii de muncă”, precum şi pe „securitate şi sănătate în muncă”. Astfel, pe prima componentă, 24 de angajatori au fost verificaţi, fiind acordate trei amenzi contravenţionale, în cuantum de 31.000 de lei, 30.000 de lei pentru „munca la negru”, iar pentru deficienţele constatate au fost trasate 31 de măsuri de remediere. În ceea ce priveşte „securitatea şi sănătatea în muncă”, a fost vorba despre 31 de acţiuni, au fost constatate 26 de abateri, fiind acordate opt amenzi contravenţionale, cu un total de 56.000 de lei, şi s-au dispus 36 de măsuri de remediere. Angajatorii au comunicat trei evenimente cu vătămări corporale, iar după efectuarea cercetărilor se va pute stabili dacă este vorba de accidente de muncă. De asemenea, începând cu 18 august, finalitatea fiind pe 25 august, se desfăşoară „Campania naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea modului de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la lucrările cu risc de cădere de la înălţime, pentru angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor”. Conform celor declarate de Cătălin Mohora, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, numai în primele două zile au fost efectuate 37 de verificări, iar, în urma deficienţelor constatate, pentru un şantier s-a dispus sistarea activităţii şi s-a acordat o amendă contravenţională de 7.000 de lei.