Parlamentul german a aprobat cu o majoritate covârşitoare planul de salvare a Greciei

0
360

Cu o majoritate covârşitoare, Parlamentul german a adoptat, ieri, al treilea pachet de salvare a Greciei din ultimii cinci ani, îndepărtând astfel un obstacol important în acordarea unor noi împrumuturi şi evitând un default în criza datoriei. Rezultatul votului a părut totodată să disipeze speculaţii potrivit cărora Merkel s-ar fi confruntat cu dificultăţi în interiorul blocului conservator în adoptarea acordului. Planul de salvare a fost adoptat cu 454 de voturi la 113 şi 18 abţineri. Votul german este unul dintre ultimele în parlamente europene. Olandezii au supus planul la vot ieri după-amiaza, după care Grecia urmează să primească o primă tranşă din cele 86 de miliarde de euro prevăzute prin pachet. Atena are nevoie de bani pentru a efectua astăzi o rambursare. Aprobarea Parlamentului german nu a fost niciodată pusă la îndoială, după un vot similar, luna trecută, când 60 de membri ai blocului conservator al lui Merkel au votat împotrivă, iar unele publicaţii locale au speculat că şi mai mulţi urmau să se opună ieri, în contextul în care germanii sunt tot mai sceptici în a le acorda grecilor noi sume de bani. În pofida faptului că nu era disponibilă imediat o numărătoare pe partide a voturilor, rezultatul sugerează că parlamentarii lui Merkel au votat mai degrabă în confrmitate cu recomandările cancelarului. Ministrul german al Finanţelor Wolfgang Schaeuble, un oficial de rang înalt în cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a lui Merkel, unul dintre cei mai duri critici ai Greciei, ar fi contribuit la adoptarea planului, îndemnându-i pe parlamentari, înainte de vot, să susţină al treilea plan de salvare a Greciei din ultimii cinci ani, în lumina unei schimbări majore în abordarea Guvernului de la Atena. Votul în favoarea planului a fost susţinut, de asemenea, de către Partidul Social-Democrat (SPD), partenerul de coaliţie al lui Merkel, şi de către Verzi, aflaţi în opoziţie. În Olanda, parlamentarii şi-au întrerupt vacanţa de vară pentru a dezbate cu privire la susţinerea de către Guvern a planului de salvare a Greciei. Geert Wilders, un parlamentar antiislamist, antieuropean şi care s-a pronunţat împotriva acordării unui ajutor financiar Greciei, a deschis dezbaterile numindu-l pe premierul Mark Rutte un “Pinocchio al Ţărilor de Jos”, pentru că şi-a încălcat angajamentul din campanie de a nu aproba alt plan de salvare. Rutte nu are nevoie de ajutorul Parlamentului pentru a aproba planul, dar este puţin probabil să facă acest lucru fără susţinerea majorităţii parlamentarilor. Înainte de dezbateri, Partidul Poporului pentru Libertate şi Democraţie al lui Rutte a anunţat că susţine planul, la fel ca Partidul Laburist, partenerul său de coaliţie, şi Partidul Democraţii 66, ceea ce-i oferă o majoritate confortabilă în Legislativ. Premierul grec Alexis Tsipras reflectează dacă să ceară sau nu un vot de încredere în Guvernul pe care-l conduce, în urma unei rebeliuni în interiorul Partidului Syriza (extremă stânga) din cauza planului de salvare a ţării. El s-ar gândi, de asemenea, să organizeze alegeri legislative anticipate luna viitoare, după obţinerea planului. Syriza lui Tsipras a câştigat alegerile din ianuarie promiţând, între altele, să pună capăt măsurilor de austeritate, însă, după mai multe luni de negocieri cu creditorii ţării, a fost nevoită să revină asupra promisiunii, pentru ca Atena să poată primi banii şi ca Grecia să rămână în zona euro.