Mai întâi o ştire, apărută, sâmbătă, în hebdomadarul „Die Spiegel”: economia germană degajă, în 2015, un excedent comercial record, datorat scăderii cursului mondial al petrolului şi gazelor, estimat la 8,1% din PIB, faţă de 7,6%, în 2014. Scăderea costurilor la importurile de petrol şi gaze explică 1,2% în progresia excedentului comercial al primei economii a Europei. Noul excedent, prefigurat de o notă internă a ministerului german al Finanţelor, relansează dezbaterea pe rolul prezumat al Germaniei în dezechilibrele economiei mondiale. Luna trecută, FMI ceruse Guvernului Angela Merkel ranfosarea creşterii, pe termen mediu, Comisia Europeană opinând că excedentele comerciale, superioare pragului de 6% din PIB, sunt periculoase pentru stabilitatea economică. Fireşte, Berlinul a luat cunoştinţă de recomandări, fără a se impacienta. Moscova, în schimb, are motive de iritare, după ce măsurile de retorsiune, adoptate de UE şi SUA, împiedică accesul facilitat la credite pentru marile antreprize petroliere ruse, în dorinţa modernizării siturilor. Rozneft, Gazprom şi Lukoil au dificultăţi şi, dacă sancţiunile economice nu interzic exporturile de marii prime, sistează, în schimb, importurile de tehnologii pentru extracţia petrolului. Menţinerea de către Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol (OPEC) a preţului de 55 dolari/baril obligă Rusia la o singură oportunitate: aceea de inversare a crizei. Dintre cele 12 ţări OPEC, face parte şi Libia, producţia zilnică a acesteia fiind acum de circa 200.000 de barili pe zi, faţă de 1,6 milioane de barili, înaintea înlăturării lui Gaddafi. Libia şi Irakul (altă ţară membră OPEC) cunosc grave perturbări militare pe teritoriul lor. Ritmul producţiei actuale de 30 milioane de barili pe zi, acceptat momentan de OPEC, natural fixat de ofertă şi cerere, este rău pentru Rusia, care doreşte ca unul dintre membrii OPEC să nu fie în măsură să respecte cota de producţie. Ţara care s-ar putea dispersa de cota pentru OPEC este Libia, mai ales că sectorul său petrolifer, uniform până în 2011, este profund divizat: guvernul recunoscut de comunitatea internaţională, cu sediul la Tobruk, are propria companie petrolieră pentru a concura „National Oil Company”, cu baza la Tripoli, controlată de miliţiile Fajr Libia, din vara anului trecut. Siturile petroliere au rezistat atacurilor grupurilor islamiste. Cum livrarea de arme Libiei este sub embargo, printr-o rezoluţie a Consilului de Securitate, votată de Rusia, ca membru permanent, acum este interesată de potenţarea „traficului de arme” pentru diferiţii protagonişti, apţi de a menţine haosul care ar permite creşterea cursului barilului de petrol la un nivel satisfăcător economiei ruse. În luna aprilie a.c., aflat în vizită la Moscova, premierul libian, Abdallah al Theni, a spus că doreşte ridicarea embargoului la vânzarea de arme pentru apărarea instituţiilor publice şi securitatea ţării. Pentru Mihail Bogdanov, trimisul preşedintelui pentru Orientul Mijlociu, reluarea colaborării militare şi tehnice cu Libia este aşteptată.
