Trei titluri noi și interesante se află printre filmele care vor rula în cadrul celei de-a VI-a ediții a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, care va avea loc în perioada 21-30 august. Evenimentul va începe cu două seri de proiecţii extraordinare în aer liber în centrul vechi al Craiovei, apoi va continua în Portul Cultural Cetate cu filme şi demonstraţii culinare. Divan Film Festival este organizat de Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu” în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova şi Asociaţia „Craiova Capitală Europeană 2021”, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei şi Institutului Cultural Român.
Coproducţia sârbo-română „Pădurea” (2014), în regia lui Sinișa Dragin, are la bază un fapt real: în 1947, preşedintele Iugoslaviei Iosip Broz Tito vizitează pentru prima dată România. Regimul comunist, proaspăt instalat, îi face cadou un tablou al pictorului român Ion Andreescu, „Crângul desfrunzit”. Mai târziu, prin anii ’60, când criticul de artă Radu Bogdan primește permisiunea de a fotografia celebrul tablou pentru ilustrarea unei monografii dedicate marelui pictor, este descoperit faptul că pictura a fost parte a unei afaceri de spionaj, care ar fi putut afecta serios relațiile diplomatice dintre Iugoslavia și România. „Pădurea” a câștigat în 2014 premiul pentru cel mai inovativ lungmetraj la festivalul internațional Visions du Reel, Elveția.
În „Copiii preotului/ Svecenikova djeca” (regia Vinko Bresan, 2013), Fabian, un tânăr preot, încearcă să mărească numărul de nașteri din pitoreasca sa parohie de pe coasta dalmată găurind prezervativele enoriașilor. Planul se dovedește a fi de succes, dar după o vreme încep să apară probleme. Filmul a câștigat trei premii la Festroia 2014, Pula Film Festival 2013 și Thessaloniki Film Festival 2013.
„Poveste despre mâncare și suflet / Istoria za hranata i dușata / Sould Food Stories” (regia Tonislav Hristov, 2013) explorează nu doar modalitățile prin care mâncarea aduce laolaltă oamenii, ci și felul prin care ea ne îmbogățește viața. Satovcha este un mic sat din Bulgaria, cu 2021 de locuitori de etnii şi religii diferite: bulgari ortodocşi, turci musulmani, pomaci şi romi evanghelişti. Despărţiţi de un trecut plin de conflicte, oamenii şi-au făcut drumul unii spre ceilalţi cu ajutorul unui mijloc simplu, mâncarea. Acum farfuriile de pe masă sunt încărcate cu mândrie, identitate de neam, prietenie şi un trecut comun, dar toate acestea vin cu un preţ… Filmul a fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun documentar la Amsterdam (2013) și la San Francisco (2014).
De asemenea, în cadrul Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară vor fi proiectate mai multe calupuri de scurtmetraje selectate la Cannes de-a lungul anilor: „Miramare” (Croația – Elveția, regia Michaela Muller), „To tameno/ Offered boy” (2003, Grecia, regia Marsa Makris), „Boreas/ Poyraz” (2006, Turcia, regia Belma Bas) și „Leto bez meseca/ Moonless Summer” (2014, Serbia, regia Stefan Ivancic).