Vicepremierul pentru securitate naţională Gabriel Oprea propune sancţiuni mai mari pentru faptele de ultraj comise asupra poliţiştilor, informează un comunicat al MAI, remis, ieri, Agerpres. “La iniţiativa vicepremierului Gabriel Oprea, Ministerul Afacerilor Interne a elaborat un proiect de modificare a două articole din Codul Penal, respectiv, articolul 257 – Ultrajul şi articolul 279 – Ultrajul judiciar, în sensul majorării pedepselor pentru aceste fapte, cu scopul de a descuraja acţiunile violente îndreptate împotriva reprezentanţilor autorităţii statului. Conform iniţiativei legislative, faptele, aşa cum sunt ele prevăzute în Codul Penal, comise asupra unui poliţist, jandarm, procuror sau judecător, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii urmează a se sancţiona cu pedeapsa prevăzută pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu două treimi”, precizează sursa citată.
De asemenea proiectul include şi majorarea pedepselor pentru faptele de ultraj care au ca victime celelalte categorii de funcţionari publici care îndeplinesc funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat. “Evenimentele înregistrate în ultimul timp, cât şi analizele pe care le-am făcut cu structurile de specialitate ale MAI, mă determină să am această iniţiativă. Susţin cu tărie că cei care reprezintă autoritatea statului trebuie să fie respectaţi şi mai bine protejaţi de lege”, afirmă Oprea. Proiectul de act normativ a fost înaintat Ministerului Justiţiei. Conform analizelor realizate la nivelul Poliţiei Române, anul trecut au fost sesizate 591 de fapte de ultraj, iar în primele 6 luni ale acestui an 2015 au fost sesizate 247 de asemenea fapte.