Traian Igaş şi nefasta moştenire

0
308
Traian Igaş

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a acordat, marţi seara, postului de televiziune Realitatea TV, primul interviu după „cazul Deta”, cum s-a anunţat pe generic. A început dialogul temător, vizibil inhibat, apoi, în faţa unor întrebări cumsecade, a prins curaj, riscând şi eventuale inadvertenţe gramaticale, nelipsite şi de această dată. Traian Igaş, ministru al Administraţiei şi Internelor, se doreşte a fi luat în seamă „ca reformist”, prin asta înţelegând, înainte de toate, „disponibilizarea, până la sfârşitul lunii septembrie, a încă 10.000 de angajaţi ai ministerului”. O disponibilizare pe care a justificat-o, precumpănitor, prin angajarea, în ultimii 13 ani, a 65.000 de oameni „pe bandă rulantă”, cu precădere a unora care nu erau familiarizaţi cu exigenţele meseriei de poliţist, jandarm sau pompier. S-ar putea ca în această privinţă ministrul Traian Igaş să aibă ceva dreptate, numai că predecesorii săi, în intervalul de timp menţionat, s-au numit Dudu Ionescu, Ioan Rus, Vasile Blaga, Cristian David, Dan Nica, din nou Vasile Blaga, altminteri oameni politici ceva mai siguri pe ei, mai erudiţi, mai comunicativi în apariţii publice şi bănuiţi a înţelege mai adecvat complexitatea problemelor dintr-un minister cheie, cu rostul lui bine definit, inclusiv în colaborarea cu Europolul, dar şi în accederea în spaţiul Schengen. Deocamdată amânată. Pe mandatul său. Ajunşi aici, ministrul Traian Igaş nu putea să nu-şi pună anumite întrebări. Şi una dintre ele este chiar aceea dacă se consideră unul dintre marii vizionari ai Guvernului, care ştie, spre deosebire de toţi predecesorii săi, pe ce armătură de idei se construieşte o reorganizare a ministerului. Ori, paradoxal, s-a arătat dispus să se identifice cu un asemenea rol, asumându-şi atât o expertiză discutabilă, cât şi un profesionalism politic, deocamdată nerecunoscut. Din păcate, dincolo de dexterităţile demagogice, şi câteva abilităţi de duzină, chiar cu bunăvoinţă nu desluşim altceva la domnia sa. Încărcarea excesivă a organigramei Ministerului Administraţiei şi Internelor poate fi şi rezultatul unui hazard, tolerat inclusiv de guvernele anterioare, dar poate fi şi expresia unor strategii considerate viabile la vremea respectivă. Se poate discuta pe această temă. Reproşurile vizând clientelismul şi „piloşenia” în forme exacerbate l-au atins volens-nolens inclusiv pe senatorul Vasile Blaga, predecesorul lui Traian Igaş, ceea ce sugerează şi expedierea pe o linie moartă a fostului secretar general al PDL, contracandidatul lui Emil Boc, în Convenţia Naţională, la funcţia de preşedinte al partidului. Ministrul Traian Igaş a spus multe lucruri, unele insificient argumentate, altele lipsite de orice orizont. Recomandările FMI sunt asemănătoare unui chirurg care în timpul unei operaţii pe cord, opinează şi decide să-i opereze pacientului şi plămânii şi rinichii, dacă tot s-a apucat de treabă. În cazul nostru, şi reduceri de salarii, şi disponibilizări. Acuzând nefasta moştenire, în justificarea noului val de disponibilizări, ministrul Traian Igaş n-a convins nici în privinţa vocaţiei sale de reformist, nici în privinţa inducerii unui plus de competenţă, la toate palierele acestui minister, apt a fi luat în seamă de partenerii europeni, decizionali în accederea în spaţiul Schengen la sfârşitul anului 2012. Derobarea de statutul de funcţionar public a poliţiştilor, pentru a fi mai uşor „mişcaţi” în viitor, nu contribuie, absolut deloc, la creşterea hărniciei acestora în misiunile operative şi nici în augmentarea solicitudinii faţă de cetăţean. Corect era, dacă tot s-a ajuns la această măsură, ca ea să fie aplicabilă şi personalului din prefecturile judeţene, pendinte de acelaşi minister, pentru a nu putea fi invocată o formă de discriminare.