Liberalii propun data de 17 august pentru demararea consultărilor cu partidele parlamentare pe tema macrostabilităţii economice

1
462

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, ieri, după şedinţa Biroului Politic Naţional, că liberalii propun partidelor politice parlamentare data de 17 august pentru demararea consultărilor pe tema macrostabilităţii economice a României. “Este vorba de acea invitaţie pe care PNL a făcut-o în vederea consultărilor cu toate partidele politice parlamentare pe cele şase teme care ţin de stabilitatea macroeconomică, absorbţia fondurilor europene, dezvoltarea infrastructurii, investiţiile publice, reforma administraţiei publice, aderarea la spaţiul Schengen şi pregătirea agendei pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România în 2019. (…) Suntem în măsură să le propunem partidelor parlamentare, celor care sunt interesate de acest dialog, le propunem o dată şi o echipă din partea PNL care va demara aceste negocieri”, a afirmat Gorghiu.

Ea a precizat că echipa liberală este compusă din Cătălin Predoiu, Eugen Nicolăescu, Marian Petrache, cu mandat “să angajeze discuţii şi să expună principii şi direcţii de acţiune propuse de PNL pe tema macrostabilităţii economice a României”. Gorghiu a adăugat că se va discuta Codul fiscal, legea salarizării în sectorul de stat şi Acordul cu FMI, CE şi BM, acest ultim punct fiind adăugat pe agenda discuţiilor din 17 august pentru că acordul urmează să expire în luna septembrie.

Comments are closed.