Atenţie la pământ!

0
384

La ultima şedinţă a Colegiului Prefectural, s-a pus în discuţie şi noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală, pentru perioada 2014-2020. Sunt foarte multe lucruri de spus, unele dintre ele aducându-se în faţa opiniei publice, cu toate consecinţele aferente.

La cel mai recent Colegiu Prefectural a fost şi o voce care a tras un semnal de alarmă. Este vorba despre  Castelia Moreanu, director executiv adjunct al Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). „Atrag, încă o dată, atenţia că legislaţia s-a schimbat şi nu mai merge cum era în trecut. Suntem în plină transformare şi trebuie să ne conformăm legislaţiei europene. Va dispărea plata pentru suprafeţele nelucrate ”, a spus, printre altele, aceasta.

Legea îşi va spune cuvântul

Legislaţia este foarte stufoasă, atrăgând după sine atât drepturi, cât şi obligaţii. Sunt foarte multe Ordonanţe şi Ordine Ministeriale, astfel încât este greu de cuprins toată aria legislativă. „Avem nevoie de cadastrare legală, fiindcă numai după această rezolvare putem intra în normalitate. Din anul 2020, toate ajutoarele financiare se vor da la nivel de fermă, nicidecum la hectar. Şi acum, pentru suprafeţele mai mici de 5 ha, ajutorul este foarte mic. Este demn de reţinut că, în 2015-2016, nu se sancţionează necultivarea pământurilor, dar, apoi, se va intra sub incidenţa legii. Dacă vrem să vorbim statistic, putem spune că, până în 2014, inclusiv, am avut înregistraţi 65.000 de fermieri, cu peste 600.000 ha înregistrate, dar plata s-a făcut pe cca 444.000 ha. În 2015, în scripte erau 480.000 ha, eligibile la plată fiind 400.000 ha. Facem apel pentru cadastrare, deoarece, dacă avemo suprapunere de mai mult de 200.000 mp, nu putem plăti niciun drept pentru cei îndreptăţiţi”, a precizat Castelia Moreanu.

Cereri peste cereri

Ceea ce aspus reprezentanta APIA nu este departe de lege. Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), şi de la Bugetul de Stat. După 10 iulie 2015, cererea unică de plată nu mai este luată în calcul. În legislaţie, se stipulează foarte clar următoarele: „Beneficiarii plăţilor sunt fermierii activi – persoane fizice/juridice, care desfăşoară clar o activitate agricolă, în calitate legală de utilizatori ai terenurilor agricole. (…) În cazul concesionării/închirierii unei suprafeţe de pajişti, de către o asociaţie de crescători de animale, beneficiarii plăţilor sunt membrii asociaţiei, care asigură încărcătura cu animale, peste suprafaţa concesionată/închiriată. (…)”.

De asemenea, un element important în Campania 2015 este Aplicaţia „IPA Online”, pentru fermierii , cu acces la Internet, care aucompletat cererea unică de plată. Schemele de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate prin FEGA, dar fermierul care, în anul anterior de plată, a beneficiat de plăţi directe care nu au depăşit 5.000 de euro şi care desfăşoară cel puţin o activitate agricolă minimă, în cadrul exploataţiei sale, este fermier activ şi poate beneficia de plăţi directe.

Strict statistic, situaţia cererilor de subvenţii se prezintă în felul următor: Craiova – 10.086, din care suprafaţă utilizată – 40.264 ha (eligibilă – 37.187 ha); Bechet – 8.572 solicitări (32.325 ha utilizată,27.055 eligibilă). Vorbim numai de cele mai vaste întinderi…