Grădiniţele din Craiova sunt deschise şi în acest sezon

0
409

Pe perioada verii, unităţile de învăţământ preşcolar din Craiova sunt deschise, prin rotaţie, câte o lună, pentru copii. Înscrierile celor mici se fac indiferent de zona în care locuiesc. Conform graficului stabilit pentru luna august, desfăşoară program educativ Grădiniţa „Pinnochio” din Calea Bucureşti, Grădiniţa nr. 21 „Tudor Vladimirescu” de pe  bulevardul „Carol I”, Grădiniţa nr. 31 din strada „Vasile Alecsandri”, Grădiniţele nr. 41 şi nr. 42 din Valea Roşie, Grădiniţa nr. 45 în cartierul Craioviţa Nouă. Pe Calea Severinului este deschisă  Grădiniţa nr. 24, dar numai în perioada 1-15 august. Preşcolarii care vor fi la această unitate de învăţământ se pot muta apoi la Grădiniţa nr. 43 din Brazda lui Novac, deschisă în intervalul 15-31 august a.c. Preşcolarii vor fi primiţi pe baza unei adeverinţe de la unitatea de învăţământ la care au fost înscrişi pe perioada anului şcolar 2010-2011.