Aleşii americani au aprobat creşterea plafonului de îndatorare

0
349

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat, luni, acordul pentru ridicarea plafonului datoriei, încheiat duminică seara între Casa Albă şi şefii grupurilor parlamentare, lăsând cale liberă Senatului pentru a se pronunţa, lucru care s-a şi întâmplat ieri. Potrivit AFP, aleşii au adoptat textul cu 269 de voturi pentru şi 161 împotrivă, după o zi de incertitudine, în special din cauza reticenţelor formulate de numeroşi democraţi, nemulţumiţi de concesiile făcute de preşedintele Barack Obama. Votul a fost marcat şi prin revenirea printre colegii săi a reprezentantei democrate Gabrielle Giffords, rănită grav la cap în ianuarie, într-un atentat care a costat viaţa şase persoane, în Arizona. După ce a insistat mult timp pentru a include în plan noi taxe fiscale, în special impozitându-i pe americanii cei mai bogaţi, preşedintele Obama a trebuit, în final, să cedeze. Acordul încheiat duminică nu prevede nici o majorare a impozitelor, sub nici o formă. Numeroşi democraţi au criticat termenii acordului, susţinând că textul ar fi trebuit mai degrabă să se axeze pe locurile de muncă, pe investiţii în infrastructuri sau pe inovaţii. Acordul la care s-a ajuns duminică prevede economii la buget de 2.400 de miliarde de dolari în următorii zece ani.