Sorin Roşca Stănescu, eliberat condiţionat după ce a executat aproape nouă luni din pedeapsă

0
370

Tribunalul Ilfov a decis, ieri, eliberarea condiţionată a lui Sorin Roşca Stănescu, după ce a executat aproape nouă luni din pedeapsa de doi ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul “Rompetrol”. Instanţa Tribunalului Ilfov a respins astfel contestaţia procurorilor şi a menţinut decizia Judecătoriei Sectorului 4, dispunând ca Sorin Roşca Stănescu să fie eliberat condiţionat. Hotărârea Tribunalului Ilfov este definitivă, astfel că fostul senator Sorin Roşca Stănescu a părăsit Penitenciarul Jilava după ce la unitatea de detenţie au ajuns documentele de la instanţă privind decizia de eliberare.

În 15 mai, Judecătoria Sectorului 4 a decis ca Roşca Stănescu să fie eliberat condiţionat, în dosarul “Rompetrol”, în care a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare. Instanţa a admit atunci propunerea Penitenciarului Jilava, care a stabilit că Sorin Roşca Stănescu a executat o treime din pedeapsă şi întruneşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat. Acesta a fost condamnat, în 7 octombrie 2014, la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul “Rompetrol”, pentru utilizare de informaţii privilegiate şi constituire a unui grup infracţional organizat. Fostul senator a fost încarcerat în aceeaşi zi şi a executat până în prezent aproape nouă luni.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş, la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru complicitate la manipularea pieţei de capital şi constituire a unui grup infracţional organizat. În cazul lui Dinu Patriciu, instanţa a constatat încetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au lăsat nesoluţionată partea civilă legată de Patriciu.

Prin aceeaşi decizie, Irina Mihaela Popovici, fost vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare (CNVM), a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului, iar Gabriela Victoria Anghelache, fost preşedinte al CNVM, a primit o pedeapsă tot de trei ani de închisoare cu suspendare, pentru aceeaşi faptă. Elena Albu, fosta şefă a Corpului de Control al CNVM, a fost achitată pentru aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat şi pentru favorizarea infractorului.

Potrivit DIICOT, activitatea infracţională a inculpaţilor a fost analizată sub două aspecte: creanţa Libia (primele trei infracţiuni ale lui Patriciu, precum şi cele de care sunt acuzaţi Grama şi Bucşă) şi manipularea pieţei de capital.