Ponta: Voi solicita preşedintelui ca Gabriel Oprea să exercite toate atribuţiile funcţiei de prim-ministru

0
380

Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, pe Facebook, că îi va solicita astăzi preşedintelui Klaus Iohannis să-l desemneze pe vicepremierul Gabriel Oprea să exercite toate atribuţiile funcţiei de prim ministru. “Mâine dimineaţă (luni – n.r.) voi trimite Preşedintelui României solicitarea ca, în baza art. 107 din Constituţie, să-l desemneze pe vicepremierul Gabriel Oprea să exercite toate atributele funcţiei de Prim Ministru (inclusiv conducerea şedinţelor de Guvern) în această perioadă”, scrie Ponta pe pagina de socializare.

Premierul a confirmat informaţia că urma să fie externat în cursul zilei de ieri şi a anunţat că în următoarele şapte zile trebuie să meargă la control şi să rămână sub supraveghere medicală. “Azi (duminică – n.r.) medicii au decis că pot fi externat. Urmează ca în următoarele 7 zile să parcurg zilnic procedurile pentru control, schimbare pansamente şi supraveghere. Ulterior acestor proceduri va trebui ca două săptămâni să fac fizioterapie şi tratamente de recuperare, înainte de a avea permisiunea medicilor de a merge fără sprijinul unor mijloace medicale permanente. În maxim 28 zile îmi pot relua activitatea normală urmând să continui recuperarea timp de 6 luni”, precizează Ponta. Premierul mulţumeşte totodată atât medicilor turci, cât şi doctorului Ionuţ Codorean “pentru atenţia şi profesionalismul lor”.

Ponta a ataşat postării şi documentul datat 19 iunie a.c. şi înaintat preşedintelui Klaus Iohannis prin care îi face acestuia solicitarea de desemnare a lui Oprea. În document, premierul îl informează pe şefului statului că a fost supus, pe 15 iunie, unei intervenţii chirurgicale la piciorul stâng “care nu putea fi amânată”, iar “tratamentul post operator impune în mod necesar imobilizare sub supraveghere medicală”.

Potrivit articolului 107 alin. 3 din Constituţia României, “dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern”. Alineatul 4 al art. 107 arată că “prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile”.