Patru cazuri de infectare cu virusul HIV au fost descoperite în Dolj, în urma testelor care s-au făcut pe parcursul lunii mai în mai multe laboratoare din judeţ. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a anunţat că între acestea sunt două cazuri la care virusul a fost descoperit după ce au avut contact cu o persoana infectata cu virusul HIV.
În luna mai, în județul Dolj, au fost efectuate 1.472 de testări, patru dintre acestea fiind pozitive. Două din cazuri au fost descoperite la persoane care au avut contact cu o persoană infectată cu virusul HIV, iar alte două în urma unor analize făcute la cerere. În primele cinci luni ale anului în judeţul Dolj s-au efectuat 7.595 de testări pentru depistarea virusului HIV, 19 dintre acestea fiind pozitive. Anul trecut, cele mai multe cazuri de infectare cu HIV s-au înregistrat la categoria de vârstă 25-29 de ani, mai ales la tineri din mediul urban. Nouă pacienţi au murit din cauza SIDA. De altfel, în ultimii 25 de ani, 419 doljeni au decedat din cauza SIDA, iar 288 de persoane se află sub tratament.
Lipsa de informaţii cu privire la ce înseamnă virusul HIV rămâne o problemă
Potrivit medicilor, testarea se face în orice laborator, fie el privat sau de stat. Testul este însă gratuit doar pentru femeile însărcinate, în cadrul unui program derulat de Ministerul Sănătăţii. În funcţie de tipul testului, rezultatul se poate da pe loc sau este nevoie de 3-5 testări pe o perioadă mai îndelungată. În România, conform Centrului Român HIV/SIDA, numărul cazurilor cumulative 1985-2012 cu HIV/SIDA a fost de 17.819, pacienţii rămaşi în viaţă fiind în număr de 11.189. În prezent, se află în evidenţe ca pacienţi cu HIV şi SIDA 9.475 de persoane.
Dincolo de toate, o problemă rămâne lipsa de informaţii cu privire la ce înseamnă virusul HIV şi SIDA. 30.8% din respondenții cercetării „Sub Lupă” cred că toți copiii născuți din mame seropozitive vor fi și ei seropozitivi, iar 20% din respondenți, cred că este nevoie de veselă separată pentru a se proteja de infecția cu HIV. Totodată, 69,8% din respondenți asociază persoanelor seropozitive cuvinte aparţinând registrului negativ („frustrate”, „labile”, „nefericite”, „depresive”, „izolate”, „stare de sănătate instabilă și contagioasă”, „dependente”, „iresponsabile”). 24.2% din respondenți nu s-ar simți confortabil să îmbrățișeze o persoană seropozitivă. În România, doar în perioada ianuarie-iunie 2014 au fost înregistrate 319 cazuri noi de infecție cu HIV, numărul persoanelor înregistrate ca trăind cu HIV/SIDA, la finalul lunii iunie 2014 fiind de 12.603.
Progresele înregistrate de medicină au salvat câteva milioane de vieţi
Progresele înregistrate în medicină au făcut, totuşi, ca persoanele infectate cu HIV să trăiască mai mult decât, spre exemplu, în urmă cu 20 de ani. Se estimează că peste trei milioane de vieţi au fost salvate începând cu anul 1996, când accesul la tratament a fost permis. Potrivit reprezentanţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 2013, la nivel global, s-au înregistrat 1,5 milioane de decese cauzate de SIDA. Dar numărul de victime provocate de SIDA a scăzut net în întreaga lume, fiind cu 11,8% mai mic decât în anul precedent. Este cea mai puternică scădere de la vârful epidemiei în 2005.
În timp ce numărul deceselor legate de SIDA a scăzut constant cu 100.000 pe an începând din 2005, în 2013 scăderea a fost de 200.000. Numărul deceselor legate de SIDA a scăzut cu 35% de la vârful înregistrat în 2005. De asemenea, numărul cazurilor noi de infestare cu HIV a scăzut de la 2,2 milioane în 2012, la 2,1 milioane în 2013. Cazurile noi de contaminare la copii s-au diminuat de asemenea, de la 270.000 la 240.000. Din 2005, numărul cazurilor noi de îmbolnăvire s-a redus în total cu 27,6% în întreaga lume.