Sesiunea “Filosofie, Spiritualitate și Drept”

0
312

La Universitatea din Craiova are loc astăzi Sesiunea “Filosofie, Spiritualitate şi Drept” organizată de Secţia de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Jurnalism din cadrul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi Facultatea de Drept și Științe Sociale Craiova. Cu acest prilej, va fi lansat volumul omagial dedicat prof. univ. dr. Gheorghe Dănișor, la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Evenimentul va avea loc la ora 10:00, în Aula Magna (sediul Facultății de Drept, str. Calea București, nr. 107 D).

Prof. univ. dr. Gheorghe Dănişor este cadru didactic al Facultăţii de Drept din Craiova din anul 1996 și a avut un aport semnificativ în pregătirea generațiilor de juriști, magistrați și avocați din Craiova şi nu numai. În prezent, este conducător de doctorat la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale din Craiova.

A publicat peste 20 de cărţi şi aproximativ 100 de articole în reviste de specialitate din ţară şi străinătate. De asemenea, prof. univ. dr. Gheorghe Dănişor a fost citat în peste 100 de volume de alţi autori.

De-a lungul carierei, a primit numeroase distincții și premii precum: premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru eseu pe anul 2001, premiul Uniunii Juriştilor din România pe anul 2002, premiul Academiei Române “Simion Bărnuţiu” pe anul 2004 sau premiul Academiei Române pe anul 2007.