Întâlnire cu regizoarea Alina Rece şi poeta Cerasela Sprâncenatu

0
565

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” vă invită astăzi la o nouă întâlnire din cadrul proiectului lunar „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei”, care are loc începând cu ora 18.00, în Salonul Medieval al instituției. Invitatele acestei ediţii: regizoarea Alina Rece şi poeta Cerasela Sprâncenatu. Moderatorul întâlnirii este Petrişor Militaru, secretar general de redacţie la revista de cultură „Mozaicul”. Publicul are intrare liberă.

Alina Rece este regizoarea pieselor „Ai toată viaţa înainte” (2009, Teatrul Nottara), „Alice în Ţara Minunilor” (2009, Teatrul pentru Copii şi Tineret Merlin), „Bună seara, domnule Wilde” (Opera Română Craiova), „Ce mai taci, Gary” (Teatrul Naţional „Marin Sorescu”), „Circul Matteo” (Departamentul de Artă Teatrală al Facultăţii de Litere Craiova), „Degeţica” (Teatrul pentru Copii şi Tineret Merlin, Teatrul Municipal Baia Mare), „Doar Hamlet” (2010, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”), „Hoţi” (2011, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”), „Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori”, „Visul unei nopţi de vară” (Universitatea din Craiova). Cerasela Sprâncenatu a debutat în 2013 cu volumul de poezie „Regatul de paie”, publicat la Editura „Scrisul Românesc”.

„De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei” este un proiect dedicat poeziei. La fiecare întâlnire din cadrul acestuia sunt prezenţi doi poeţi, un tânăr şi un senior. Pe lângă faptul că citesc din creaţia proprie, aceștia au ocazia să împărtăşească celor de faţă impresia pe care poezia tânără o face unui poet consacrat şi modul în care un poet tânăr receptează poezia contemporană. La finalul întâlnirii poeţii invitaţi răspund întrebărilor din public.