Hepatita rămâne o problemă de sănătate publică în Dolj

0
402

„Boala mâinilor murdare”, aşa cum este cunoscută hepatita A, sau formele mai grave ale afecţiunii, cum ar fi cea de tip B sau C, continuă să dea bătăi de cap medicilor, dar mai ales pacienţilor. În prezent, în judeţul Dolj, se află sub tratament, potrivit datelor oferite de Direcţia de Sănătate Publică Dolj, 268 de persoane cu hepatita C şi 58 cu hepatita B şi D. Iar listele de aşteptare sunt destul de aglomerate, pe acestea figurând nu mai puţin de 170 de persoane.

Mai grav este faptul că, de cele mai multe ori, costurile pentru medicaţie sunt foarte mari şi, în plus, tratamentul transformă viaţa bolnavilor într-un adevărat calvar. De aceea, specialiştii spun că prevenţia este foarte importantă, mai ales prin vaccinare. În România schema naţională de imunizare prevede vaccinarea obligatorie împotriva hepatitei de tip B cu trei doze la nou-născuţi în întreaga ţară, precum şi vaccinarea împotriva hepatitei de tip A pentru o parte din teritoriu, mai ales în condiţii speciale – calamităţi naturale sau contacţii din focare constituite.

Acoperirea vaccinală împotriva hepatitei de tip B este mai mare de 90 procente, dar acoperirea în comunităţile defavorizate rămâne modestă. Vaccinări se fac şi în rândul cadrelor medicale care sunt predispuse la a contacta boala.

Testări gratuite la Spitalul de Boli Infecţioase

Tot în scopul prevenţiei, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova se fac de mai mult timp testări gratuite pentru diagnosticarea hepatitei. În cadrul aceleiaşi unităţi sanitare se face şi o evaluare a prevalenţei pe 2.000 de pacienţi internaţi în secţiile de pneumologie. Bolnavilor care se internează în clinica respectivă li se recoltează şi probele pentru determinarea hepatitei.

Cu toate acestea, analiza de situaţie sugerează că hepatitele virale rămân o problemă serioasă de sănătate publică în România. Chiar dacă incidenţa pentru hepatita de tip B a scăzut considerabil, în ultima perioadă numărul de cazuri se menţine încă mult peste media din Uniunea Europeană. Şi mai alarmată este însă situaţia în cazul hepatitei de tip A, care ne plasează între primele trei locuri cele mai defavorabile în UE.

În ceea ce priveşte cauzele, acestea sunt multiple. Hepatita este asociată cu consumul de alcool, efectele secundare ale unor medicamente sau toxine. Acestea pot genera hepatite sau pot agrava o hepatită virală. Netratate, hepatitele virale se cronicizează şi duc la afecţiuni grave, precum ciroza şi cancerul hepatic. Numai hepatitele virale B şi C provoacă decesul a circa un milion de oameni anual, în întreaga lume. În prezent, la nivel mondial sunt afectaţi de hepatită cronică B sau C circa 500 milioane de oameni.

Ştefan Popescu

Ziua Mondială împotriva Hepatitei, marcată şi la Craiova

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recunoaşte hepatita virală drept o problemă majoră de sănătate publică. Pornind de la acest lucru, ieri a fost marcată pentru prima dată Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei la nivel global. Tema aleasă este Hepatita virală în 2011 – cunoaşterea riscurilor, vaccinarea, prevenţia, stil de viaţă personală şi colectivă şi este  reluată pe scurt în sloganul „Hepatita: să o cunoaştem, să ne testăm, să ne protejăm, să o combatem împreună”.

Cu această ocazie şi specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au lansat câteva recomandări pentru populaţie. „Alături de vaccinare, măsurile de protecţie sunt indispensabile în prevenţia şi controlul hepatitelor virale. În esenţă acestea privesc igiena personală strictă, aşa cum ar fi spălatul pe mâini înainte de mese. La fel de importantă este şi igiena strictă în colectivităţi, folosirea seringilor şi acelor de unică utilizare, sterilizarea corectă a instrumentarului medical şi stomatologic, igiena şi dezinfectarea strictă în spitale, laboratoare, maternităţi şi cabinetele stomatologice. Nu în ultimul rând, trebuie acordată atenţie calităţii apei potabile, dar trebuie respectate şi standardele decente de salubrizare şi sanitaţie. Toate acestea participă la frânarea răspândirii virusurilor hepatice”, a precizat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.