Un an fără pictorul Nicolae Truţă…

0
705

«A trecut dureros de repede aproape un an… Paradoxal, dar în tot acest timp evaporat l-am simţit atât de aproape de inimile noastre. Am simţit aproape sufletul său blând şi altruist care nu putea să răspândească decât dragoste şi lumină. Am lăcrimat împreună inventariind bucuriile şi tristeţile noastre cotidiene. Am avut revelaţia că Dumnezeu ne-a adunat în acelaşi creuzet al arderii intelectuale. Ne-am mărturisit şi am vorbit dincolo de infinit… De aceea ne vom reîntâlni – la un an de la plecarea lui Nicolae Truţă în lumea îngerilor – toţi cei dragi spiritului său, sâmbătă, 30 iulie, pentru a-i aduce un pios omagiu. Poate că împreună, familia şi prietenii, vom reuşi să rescriem şi să colorăm postum câteva dintre filele sau pânzele imaculate pe care artistul n-a mai avut răgazul să le termine», spune Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt. Evocarea omului şi artistului Nicolae Truţă va fi făcută printr-o slujbă religioasă de  pomenire la Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” (Sopot) Slatina (ora 8.00), sfinţirea crucii de la mormântul din cimitirul Strehăreţi (ora 9.00) şi prezentarea filmului documentar „Nicolae Truţă – culoarea rădăcinilor”, la Muzeul Judeţean Olt (ora 10.00).

Pictorul Nicolae Truţă s-a născut la Dobreţu, în judeţul Olt, la 9 februarie 1949. Studiile primare le-a făcut la Şcoala Generală din comuna natală, după care a urmat cursurile Liceului de Artă din Craiova, avându-i ca profesori pe Ilie Marineanu şi Ştefan Brădiceanu. În anul 1974 a absolvit Facultatea de Arte Plastice din Timişoara, devenind ulterior membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Debutul său artistic a avut loc în anul 1968, la Galeriile „Cromatic” din Craiova, într-o expoziţie de grup, alături de colegii Jean Pârvan şi Nicolae Ureche, demers girat de reputatul grafician Gabriel Bratu. Cât priveşte începutul artistic al lui Nicolae Truţă, Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă din Craiova, considera că „îl putem asemăna cu cel al lui Ion Ţuculescu din 1926, de la expoziţia Cercului Artistic Oltean”.

Cariera sa plastică a însumat 54 de expoziţii personale deschise între anii 1974-2009, la Bucureşti, Timişoara, Slatina, Craiova, Sibiu, Rm. Vâlcea. De-a lungul vieţii a participat la peste 250 de expoziţii naţionale, interjudeţene, judeţene sau de grup. Ca sculptor, a fost creatorul a numeroase monumente de for public amplasate în spaţiul naţional sau judeţean, la Bucureşti, Slatina, Drăgăneşti-Olt, Şerbăneşti, Crâmpoia (judeţul Olt), Veleşti (judeţul Dolj). A executat ilustraţii la peste 60 de volume, grafică de carte, între care menţionăm minivolumele în ediţie liliput „Mănunchi eminescian” şi grandiosul volum „Poezii”, aparţinând lui Mihai Eminescu, apărute la Editura „Scribul” din Slatina. Personalitate plurivalentă, Nicolae Truţă a publicat în 1998 volumul de poezie „Discurs în Catedrala ierbii”. A fost director artistic al prestigioasei reviste de cultură slătinene „Caietele Agora”, în perioada 2001-2003. Lucrările artistului înnobilează numeroase colecţii muzeale naţionale, cum ar fi muzeele de artă din Slatina, Craiova, Galaţi şi Calafat, dar se găsesc şi în colecţii particulare aflate în Franţa, Germania, Belgia, Elveţia, Canada, Bulgaria, Grecia, Canada, Anglia şi Statele Unite ale Americii.

Un capitol important al carierei profesionale a fost cel desfăşurat de Nicolae Truţă între anii 1974-2010, ca profesor de arte plastice la Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei, devenită după 1989 Palatul Copiilor din Slatina. Între 2004-2007 a fost director al Centrului Cultural „Oltul”, instituţie aflată sub egida Consiliului Judeţean Olt. În 2007 a fost ales vicepreşedinte al Fundaţiei „Ion Popescu Negreni”. Pentru întreaga sa carieră artistică şi pedagogică a primit de-a lungul timpului numeroase premii şi distincţii: laureat a cinci premii ale Uniunii Artiştilor Plastici din România, Trofeul „Eugen Ionescu” (1996), Titlul de „Cetăţean de Onoare al municipiului Slatina” (23 aprilie 1998), Diploma şi Medalia jubiliară a Semicentenarului Muzeului Judeţean Olt (17-18 decembrie 2002), titlul de „Cetăţean de Onoare al comunei Dobreţu” (30 iunie 2005), Ordinul Meritul pentru Învăţământ, în gradul de Cavaler, conferit de Preşedinţia României (10 decembrie 2004), Diploma şi Medalia Centenarului Muzeului de Artă Craiova (2008), Diploma şi Medalia „Excelenţă în Cultură”, acordate de Ministerul Culturii şi Cultelor (6 februarie 2009), Diploma şi Medalia Centenară „Ion Popescu-Negreni” (6 februarie 2009).

„Nicolae Truţă a fost un artist plastic a cărui ardere în universul inefabil al spiritului a fost receptată cu admiraţie şi respect. Rar mi-a fost dat să întâlnesc personalităţi cu anvergura intelectuală şi umană a acestui pictor”, mai spune Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt. «Ne vom ruga împreună pentru sufletul fără pereche al lui „Nae” sau „Năică”, soţul, părintele, profesorul, artistul şi prietenul plecat în data de 16 august 2010 să se întâlnească la Masa Tăcerii cu Constantin Brâncuşi, Ion Popescu-Negreni, Spiru Vergulescu şi Sabin Bălaşa», a adăugat acesta.