Americanii trimit arme în Afganistan prin România

0
484

Avioane cargo americane au livrat, în ultimele trei luni, arme şi ale provizii unei brigăzi a armatei SUA din Afganistan, de la baza Mihail Kogălniceanu, în timp ce oficiali militari evaluează rolul pe care l-ar putea juca baza din România în acest război. De asemenea, potenţialul bazei de a servi ca centru logistic de transport pentru alte operaţiuni este examinat, au spus oficiali militari, citaţi de revista Stars and Stripes. „Zona generală de acolo, din România, are capacitate rutieră, aeriană şi navală, deci este de foarte mare ajutor”, a explicat locotenent-colonelul Greg Derner, ofiţer însărcinat cu logistica la Comandamentul american pentru Europa de la Stuttgart.

Pentru Statele Unite, transportul de echipamente în şi din Afganistan a întâmpinat multe obstacole. Tranzitul terestru prin Pakistan s-a dovedit riscant, multe convoaie fiind atacate de talibani, în zonele tribale de la graniţă. Tulburările politice din Kîrgîzstan au perturbat zborurile de la baza Manas, iar Rusia are restricţii privind armamentul ce poate fi transportat pe teritoriul său. Deşi baza din România nu ar elimina toate problemele, desfăşurarea unor misiuni de la Kogălniceanu ar putea reduce o parte dintre presiunile existente, a explicat Derner.