Criza din Ucraina rămâne principala preocupare a NATO

0
315

NATO şi Uniunea Europeană au anunţat, ieri, că vor să-şi consolideze cooperarea în faţa “noilor ameninţări” reprezentate de politicile agresive ale Rusiei în fostul spaţiu sovietic şi de pericolul pe care îl reprezintă Statul Islamic la granite de sud a UE. Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Federica Mogherini, care participă la reuniunea miniştrilor de Externe din statele NATO în staţiunea turcă Antalya, a declarat că, în pofida faptului că cele două organizaţii sunt “diferite prin natura lor”, se confruntă cu provocări similare. Mogherini a anunţat că cele două părţi urmează să discute despre tensiunile cu Rusia din cauza situaţiei din Ucraina şi despre “criza din sud”, în contextul în care UE se confruntă cu un aflux de imigranţi clandestini dinspre Libia. “Extrem de importantă pentru noi este o coordonare puternică, în special în privinţa împărtăşirii de informaţii, în ceea ce priveşte noile ameninţări cu care ne confruntăm cu toţii”, a spus ea. “Noi (NATO şi UE) ne confruntăm cu provocări care ne unesc. Suntem diferiţi ca natură, dar împărtăşim aceleaşi valori”, a subliniat ea. Răspunzând unor critici potrivit cărora UE a reacţionat greoi faţă de evenimente din vecinătatea sa, Mogherini a declarat că blocul european este “conştient că este necesar să ne consolidăm capacitatea de a reacţiona în situaţii de criză”. Însă Înaltul Reprezentant a precizat că, spre deosebire de NATO, “acest lucru nu înseamnă neapărat o abordare militară”. “Dar nu putem exclude un aspect militar al activităţii noastre”, a subliniat Mogherini. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat, în ultima zi a reuniunii din Turcia a miniştrilor de Externe – prima, din 2011 încoace, în care miniştrii se întâlnesc în alt loc decât la Bruxelles -, că Alianţa Nord-Atlantică se confruntă cu provocări care evoluează permanent la est şi la sud. Stoltenberg a criticat dur anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia şi implicarea ruşilor în Ucraina. “La est, o Rusie tot mai agresivă a folosit forţa pentru a modifica frontiere şi a intimida vecini”. “La sud, extremismul violent a atins un nivel fără precedent în perioada modernă”, a continuat el, referindu-se la crimele comise de Statul Islamic. “Vom discuta implicaţiile strategice pe termen lung ale provocărilor cu care ne confruntăm acum şi despre modul în care NATO poate să coopereze cu partenerii săi şi Uniunea Europeană în acest sens”, a anunţat secretarul general al blocului militar occidental. Stoltenberg a mai anunţat că Alianţa Nord-Atlantică acţionează pentru a-şi consolida capacităţile împotriva războaielor hibride. NATO acuză Rusia că poartă un război de acest tip în Ucraina – în care combină tehnici militare clasice cu mijloace neconvenţionale ca atacurile cibernetice şi propaganda. „Ne consolidăm capacitatea de disuasiune şi de prevenire a ameninţărilor de tip hibrid”, a subliniat secretarul general al NATO.