USL şi grupul minorităţilor nu depun amendamente la Codul Muncii

1
573
Victor Paul Dobre

PSD, PNL şi grupul minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, au decis să nu depună amendamente la Codul Muncii, în timp ce democrat-liberalii au anunţat că vor prelua amendamentele patronatelor, în condiţiile în care ieri a fost ultima zi de depunere a amendamentelor.  Vicepreşedintele PNL Victor Paul Dobre a declarat pentru Agerpres, că USL are propriul său proiect de modificare a Codului Muncii convenit împreună cu confederaţiile sindicale şi patronale. „Din aceste considerente noi depunem moţiune de cenzură şi un proiect alternativ care oricum va fi luat în discuţie”, a adăugat Dobre. Nici grupul minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, nu va depune amendamente, motivul fiind, potrivit deputatului Varujan Pambuccian, că grupul nu are oameni specializaţi pe acest domeniu.  De cealaltă parte, liderul grupului PDL de la Camera Deputaţilor, Mircea Toader, anunţa încă din 2 martie că democrat-liberalii vor prelua sub formă de amendamente o serie de propuneri ale patronatelor la Codul Muncii.
Şi reprezentanţii UDMR au afirmat că vor susţine propuneri ale patronatelor la Codul Muncii.

1 COMENTARIU

Comments are closed.