Foști elevi ai maestrului Victor Pârlac expun la Galeria „ARTA”

0
498

La Galeria „ARTA” a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR) – Filiala Craiova s-a deschis, zilele trecute, o expoziție de pictură sub genericul „Victor Pârlac și elevii săi”, în memoria profesorului și pictorului stins din viață pe 7 februarie a.c. Expoziția reunește aproape 60 de lucrări, între care și un portret al maestrului – fost președinte al filialei craiovene a UAPR și fost director al Școlii de Arte „Cornetti”.

7 dintre sutele, poate chiar miile de elevi cărora Victor Pârlac le-a îndrumat pașii pe calea artelor, în perioada 1964-2006, în care a fost profesor de desen și pictură al Școlii de Arte „Cornetti”, și-au reunit lucrările într-o expoziție dedicată maestrului. „Despre relația profesor-elev se pot spune multe… Fiecare dintre noi are în viața sa cel puțin o persoană pe care o venerează și căreia îi datorează o schimbare majoră în devenirea personală. Poate fi un părinte, un învățător sau un om obișnuit…

Fiecare găsește la un moment dat o ușă deschisă, pe care intrând poate să-și îmbunătățească viziunea asupra vieții sale, trăind-o mai frumos. Și cel mai adesea asta se întâmplă atunci când vrei să înveți ceva ce simți că-ți va înflori personalitatea. Pentru asta există dintotdeauna un profesor…”, notează prof. Mircea Gavrilescu, unul dintre membrii grupului de expozanți de la Galeria „ARTA”. Absolvent al Școlii de Arte „Cornetti”, promoția 1986, acesta aduce pe simeze figura altui profesionist al artelor, de asemenea trecut în neființă, în noiembrie 2013 – Florin Rogneanu, fost director al Muzeului de Artă din Craiova –, în lucrarea intitulată „Prietenul artiștilor”.

Cu peisaje, naturi statice cu flori, portrete ori alte teme picturale se alătură grupului alți șase artiști, majoritatea făcând parte din promoțiile anilor ’70-’80 ale Școlii „Cornetti”: Antoneta Cocoș (1983), Eugen Dumitru (1983), Bebică Ghiță (1978), George Lazăr (1986), Emilian Ștefârță (1972) – azi directorul Muzeului de Artă craiovean, și Nicolae Wolf (2004). Acestui din urmă îi aparține, de altfel, și portretul maestrului Victor Pârlac, prezentat pe simezele de la „ARTA”. De asemenea, artistul alătură lucrărilor din expoziție și un portret al maestrului Tudor Gheorghe.