„Filarmonica Plus” te provoacă să fii meloman… 7 zile din 7!

0
531

Cel mai recent proiect al Filarmonicii „Oltenia” invită la recitaluri de muzică de cameră în rafinatele spații ale Muzeului de Artă

Pe lângă programul clasic de concerte, începând de astăzi Filarmonica „Oltenia” din Craiova începe să deruleze un nou proiect: „Filarmonica Plus” – „menit să răspundă cerințelor unui public divers și exigent”, potrivit reprezentanților instituției. Astfel, de luni până vineri vor fi organizate, zilnic, întâlniri cu muzicieni (dirijori, soliști, compozitori, muzicologi), proiecții video și audiții ale unor înregistrări mai noi sau mai vechi, concerte de muzică de cameră găzduite de Muzeul de Artă. De asemenea, instituţia desfăşoară în continuare proiectul „Filarmonica Alternativ”, cuprinzând ateliere de week-end dedicate cunoaşterii și exersării instrumentelor muzicale.

Momentul aniversar – împlinirea a 68 de ani de la semnarea actului de naștere al Filarmonicii de Stat „Oltenia”, la 17 aprilie 1947 – este un bun prilej de a evidenția faptul că instituția craioveană împletește armonios tradiția și modernitatea. „Ne adresăm astăzi tuturor, de la copii la adulți și vârstnici, demonstrând că suntem cea mai dinamică instituție de profil din țară, deschisă spre programe muzicale creative și originale”, afirmă reprezentanții acesteia.

În  acest sens, Filarmonica „Oltenia” inaugurează astăzi un proiect inedit: „Filarmonica Plus”, adresat unui public divers, care zilnic va fi implicat într-o varietate de evenimente. Astfel, ziua de luni va fi rezervată, de-acum înainte, vizionării de concerte memorabile ale Filarmonicii, iar marțea vor urca pe scena de concert tineri muzicieni. Miercurea va fi dedicată stagiunii muzicii de cameră, recitalurile urmând să fie găzduite în spațiul plin de rafinament al Muzeului de Artă din Craiova.

Joia, muzicienii invitați ai Filarmonicii „Oltenia” – dirijori și soliști – se vor prezenta în cadrul unor întâlniri cu melomanii craioveni, oferind posibilitatea de a fi cunoscuți și în altă ipostază decât cea scenică. Vineri seara, înainte de concertul simfonic săptămânal, compozitori, muzicologi sau profesori universitari vor aduce în actualitate muzica secolului al XX-lea, prelegerile lor fiind însoțite de audiții și proiecții video.

În week-end va continua proiectul Filarmonica Alternativ”. Prin intermediul acestuia, instituția este aproape de cei mai mici fani ai ei, dornici să-și exprime într-un mod original potențialul de creativitate artistică și să petreacă în mod plăcut și util timpul liber, invitându-i la ateliere de creație cu instrumente muzicale. Aici, copiii au ocazia să se joace, să lucreze cu artiști instrumentiști ai Filarmonicii „Oltenia”, să descopere și să confecționeze împreună instrumente muzicale neconvenționale.

Duminica, muzica este… temă de concurs! Fie pentru familii („Filarmonica în cheia Familia”), fie pentru tinerii melomani („Detectivii muzicali”), cu toții având posibilitatea să își testeze cunoștințele muzicale, dar și să dobândească altele noi. Înscrierile atât la ateliere, cât și la concursuri se fac la numărul de telefon 0351.414.697 sau la Agenția de bilete a Filarmonicii „Oltenia”.

***

FILARMONICA „PLUS”

  • Luni, ora 19.00, Sala „Filip Lazăr”: Concerte memorabile (vizionare, înregistrări din concertele Filarmonicii)
  • Marţi, ora 19.00: Tineri muzicieni pe podiumul de concert al Filarmonicii
  • Miercuri, ora 19.00, Muzeul de Artă: Stagiunea de muzică de cameră
  • Joi, ora 19.00, Sala „Filip Lazăr”: Muzicienii se prezintă (invitaţi: dirijori, solişti concertişti, solişti vocali)
  • Vineri, ora 17.30, Sala „Filip Lazăr”: „În actualitate: muzica secolului 20” (invitaţi: compozitori, muzicologi, profesori universitari)

FILARMONICA „ALTERNATIV”

Sâmbătă, Sala „Filip Lazăr”

  • Ora 10.30: Atelier de instrumente muzicale neconvenţionale (percuţie)
  • Ora 11.30: Să cunoaştem instrumentele muzicale cu coarde
  • Ora 12.30: Să cunoaştem instrumentele muzicale de suflat

Duminică

  • Ora 10.30: „Filarmonica în cheia Familia” – concurs pentru familii (cu copii)
  • Ora 12.30: „Detectivii muzicali” – concurs pentru tinerii melomani

 ***

Astă-seară: „Armoniile primăverii”, cu olimpici naționali la Interpretare Muzicală

Sub genericul „Armoniile primăverii”, Corul „Allegro” al Liceului de Arte „Marin Sorescu” și Orchestra Liceului de Arte „Marin Sorescu”, sub conducerea dirijorului prof. Florin George-Zamfir, prezintă astăzi, de la ora 19.00, un concert în sala Filarmonicii craiovene. Evenimentul are loc cu susținerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Liceului de Arte, Primăriei municipiului Craiova și Asociației „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”. Cu acest prilej, pe scenă vor urca și elevi laureați ai Olimpiadei Naționale de Interpretare Muzicală, organizată recent la Suceava: Mihai Florescu (chitară), Adrian Nacșu (chitară), Ioana-Victoria Nedelcu (vioară), Daniel Pârvu (clarinet) și Cristina Tomescu (pian).

 ***

Duo vioară-violoncel, în sălile Palatului „Jean Mihail”

Proiectul „Filarmonica Plus” propune mâine, 21 aprilie, ora 19.00, un recital de pian susținut de Andrei Surdu, în seria „Tineri muzicieni pe podiumul de concert al Filarmonicii”. Elev al Liceului de Arte „Marin Sorescu”, acesta va interpreta creații de Franz Liszt, Ludwig van Beethoven și Frederic Chopin.

Miercuri, 22 aprilie, la ora 19.00, sunteți invitați în sălile Muzeului de Artă – Palatului „Jean Mihail”, la un recital de vioară și violoncel, susținut de Geo Fabian și Rucsandra Halițchi, cu lucrări de Franz Anton Hoffmeister, Benjamin Godard, Rodolph Kreutzer și Reinhold Glier.

Obișnuitul concert de vineri seara va fi precedat, săptămâna aceasta, la ora 17.30, de o prelegere a unui invitat din București: muzicologul Constantin Secară. Sub genericul „În actualitate: muzica secolului 20”, se va vorbi despre muzica de inspirație folclorică de la începutul secolului al XX-lea în Estul Europei, cu accent pe compozițiile lui Bela Bartok și George Enescu.