Novak Djokovici mai câştigă o dată în faţa lui Andy Murray

0
266

7-6, 4-6, 6-4, în două ore şi 46 de minute şi Novak Djokovici a devenit primul tenisman care reuşeşte de trei ori dubla Indian Wells – Miami. A fost o partidă cu mult suspans, cel puţin în primele două seturi, până la “prăbuşirea” psihică şi predarea scoţianului în setul trei. Este al 22-lea Masters 1000, al cincilea în Florida şi al 51-lea titlu pentru  “Nole”, care s-a luptat cu căldura, dar şi cu un adversar agresiv, elevul Ameliei Mauresmo, pe mai departe în umbra protejatului lui Boris Beker. Boss-ul rămâne Novak Djokovici, numărul 1 mondial, care la 27 de ani îşi adjudecă a 51 victorie într-un turneu ATP, confirmând supremaţia în tenisul mondial. Să reamintim că anul acesta şi-a adjudecat şi Open Australia.