Iranul şi statele din Grupul „5+1” (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania) au convenit asupra punctelor cheie ale unui acord privind programul nuclear controversat iranian. Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a fost primul lider care s-a exprimat la câteva minute după anunţul acordului de la Lausanne. „Sunt convins că dacă acest acord cadru va duce la un acord total şi definitiv, ţara noastră, aliaţii noştri şi lumea întreagă vor fi mult mai în siguranţă”. Iranul „va fi mai inspectat decât orice altă ţară din lume”, a adăugat el, avertizând Teheranul. „Dacă Iranul trişează, lumea va afla. Dacă vedem ceva suspect, vom efectua inspecţii”. Prezent la Lausanne, secretarul de stat american, John Kerry, a comentat: „Să cerem pur şi simplu Iranului să capituleze, sună bine, dar nu este o politică”. Acordul a pus capăt unui „cerc vicios care nu era în interesul nimănui”, a declarat ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif. În opinia sa, negocierile de la Lausanne au demonstrat că un „dialog adevărat” poate „rezolva problemele, deschide noi orizonturi”. Acordul de etapă, dacă va fi aplicat, ameninţă supravieţuirea Israelului, i-a spus preşedintelui american, Barack Obama, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, citat ieri de purtătorul său de cuvânt. Benjamin Netanyahu a afirmat că acordul „nu va bloca drumul Iranului spre bombă, ci îl deschide”, a adăugat purtătorul de cuvânt, Mark Regev, pe contul său de Twitter. Acesta „sporeşte riscul de proliferare nucleară şi expune la riscul unui război oribil”, a mai spus prim-ministrul. „Este un acord de etapă care include progrese incontestabile, însă mai rămâne de lucrat”, a declarat şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius. Acordul cadru merge dincolo „de ceea ce mulţi dintre noi consideram posibil în urmă cu 18 luni”, a subliniat ministrul britanic de externe, Philip Hammond. „Cred că avem cadrul general al unui compromis, însă rămân probleme cheie asupra cărora trebuie să mai lucrăm”, a adăugat el. „În acest acord se află principiul formulat de preşedintele rus, Vladimir Putin, şi anume dreptul necondiţionat al Iranului de a desfăşura un program nuclear paşnic”, se arată într-un comunicat al Ministerul rus de Externe. Acest acord „va avea un impact pozitiv asupra situaţiei securităţii globale în Orientul Mijlociu, inclusiv prin faptul că Iranul va fi în măsură să participe mai activ la rezolvarea unor anumite probleme şi conflicte din regiune”, a adăugat Ministerul de Externe de la Moscova. „Cu această înţelegere, nu am fost niciodată mai aproape de a împiedica Iranul să aibă arma atomică”, a declarat cancelarul german, Angela Merkel. La rândul său, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a apreciat că o „soluţie completă, negociată a chestiunii programului nuclear iranian va contribui la pace şi stabilitatea în regiune şi va permite tuturor ţărilor să coopereze urgent în legătură cu numeroasele şi gravele provocări din domeniul securităţii cu care sunt confruntate”.
Acasă Actualitate Actualitate externă Programul nuclear iranian: Obama – un acord „istoric”, Netanyahu – „o ameninţare...