Torje: „În zece zile se uită jocul slab, rămâne clasamentul”

0
575

 Mijlocaşul Gabriel Torje a declarat că peste zece zile lumea va uita că România a câştigat doar cu 1-0 meciul cu Insulele Feroe, subliniind că importante sunt cele trei puncte şi faptul că naţionala este prima în grupa de calificare la Euro-2016. „Peste zece zile se va uita că am câştigat cu 1-0  şi că am jucat slab şi lumea se va uita la clasament. Am avut ocazii, puteam marcat de mai multe ori. Nu trebuie să găsim o scuze, şi ei au jucat pe acelaşi teren. Trebuie să vedem partea plină a paharului, am câştigat cele trei puncte şi suntem pe primul loc în grupă”, a declarat Torje. „Cred că ne puteam face meciul mai uşor dacă aveam la pauză 2-0. Una peste alta e bine că am luat 3 puncte pe un teren dificil. Ne-a lipsit ceva mai multă concentrare la finalizare. Am mai făcut un pas spre Euro, sîntem aproape. Totul depinde numai de noi, de mult n-am mai fost în situaţia asta. Promitem că facem tot ce putem să cîştigăm în Irlanda de Nord” a zis şi Alexandru Maxim.

Vlad Chiricheş a dat şi el vina pe calitatea terenului: „Suntem fericiţi pentru această victorie, cred eu că suntem în grafic. Cred că nu am reuşit să ne ridicăm în a doua repriză la cel mai înalt nivel, am început cam ezitant partea a doua. Nici eu nu pot să explic întru totul căderea din parte a doua, dar şi terenul a fost de vină: a fost alunecos, moale. Se pare că Irlanda de Nord se ţine în continuare tare, sper să facem un joc cât mai bun acolo. Sper ca fiecare jucător să se pregătească foarte bine şi să fim 100% în iunie”.

Căpitanul Răzvan Raţ spune că tricolorii s-au aşteptat la un meci dificil cu feroezii şi, deşi recunoaşte că naţionala a „trăit pericolos”, se declară mulţumit de obţinerea celor trei puncte. „Feroe nu mai e echipa de acum 10 ani, care stă în teren şi e dezorganizată. E o naţională care poate pune probleme. Am trăit periculos, ca să zic aşa. Dacă stăm bine să ne gândim, România putea înscrie foarte, foarte multe goluri. În a doua repriză nu am fost atât de siguri pe noi. Am arătat un joc bun, am arătat combinaţii frumoase. Asta a fost istoria acestui meci. Cel mai important e că am luat 3 puncte, pe un teren care nu a fost la cele mai bune standarde”, a declarat Răzvan Raţ.