Un bulgar a vrut să achite taxa de pod cu o bancnotă falsă de 100 de euro

0
353

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat au descoperit, ieri-dimineață, o bancnotă falsă de 100 de euro cu care un cetăţean bulgar intenţiona să achite taxa de pod. Oamenii legii au reținut bancnota și au întocmit dosar penal în cauză.

Potrivit reprezentanților Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Dolj, ieri-dimineață, în jurul orei 9.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au fost sesizaţi de un controlor de trafic, din cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Calafat, cu privire la faptul că un cetăţean bulgar a încercat să plătească taxa de pod cu o bancnotă de 100 de euro falsă. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră s-a constatat faptul că persoana în cauză este cetăţeanul bulgar Peter H., în vârstă de 55 de ani, iar în urma examinării bancnotei a reieşit că aceasta nu prezintă elementele de siguranţă ale uneia autentice. Bărbatul a fost dus la sediul Poliției, iar la audiere a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că bancnota era falsă şi că a primit-o în urma unui schimb valutar.

„Bancnota a fost reţinută pe bază de dovadă, iar în cauză au fost întocmite actele premergătoare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii tentativă de punere în circulaţie de valori falsificate”, a precizat comisar-șef Romică Ivănoiu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.