Preşedinta Tribunalului Olt cercetată pentru o şpagă de 200.000 euro

0
336

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, ieri, că au început urmărirea penală faţă de Eugenia Carmen Marinescu, preşedinte al Tribunalului Olt, sub acuzaţiile de luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii în formă continuată (2 acte materiale). Mai precis, procurorii spun că judecătoarea a cerut şi primit 200.000 de euro pentru a-l pune în libertate pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, în dosarul în care era judecat pentru tentativă de omor calificat. Pentru a pierde urma banilor, magistratul oltean şi soţul său şi-au achiziţionat terenuri şi o casă, două dintre ele nefiind trecute în declaraţia de avere. Soţul judecătoarei şi avocatul care a intermediat primirea banilor au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile sâmbătă, 21 martie a.c., în baza mandatelor emise de Curtea de Apel Craiova.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au audiat-o, ieri, pe Eugenia Carmen Marinescu, preşedinte al Tribunalului Olt, căreia i s-a adus la cunoştinţă faptul că este urmărită penal pentru că a primit 200.000 euro ca să-l elibereze, în septembrie 2011, pe Sandu Anghel zis Bercea Mondial. Judecătoarea se aştepta să fie chemată la sediul DNA Craiova, întrucât sâmbătă procurorii anticorupţie au cerut şi au obţinut la Curtea de Apel Craiova arestarea preventivă a soţului său, Iuliu Severus Marinescu. Potrivit DNA „Suspecta Marinescu Eugenia Carmen, magistrat judecător, a pretins şi a primit, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru – avocat în cadrul Baroului Olt, de la o persoană denunţătoare, suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunţătorului în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza. Suma de bani menţionată a fost primită de avocatul Cismaru Dumitru în două tranşe: 150.000 de euro, înaintea termenului de judecată din data de 31.08.2011,când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului prevenit cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi 50.000 de euro în data de 20.09.2011, judecătorul Marinescu Eugenia Carmen amânând pronunţarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara pentru data de 22.09.2011, când a şi admis cererea formulată de inculpat, înlocuind măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea”.

Banii de şpagă investiţi în terenuri şi o casă

La trei luni după primirea şpăgii, procurorii spun că judecătoarea şi soţul ei, Iuliu Severus Marinescu, au investit banii în trei suprafeţe de teren şi o casă, două dintre aceste achiziţii nefiind menţionate în declaraţiile de avere ale magistratului. Prima dintre achiziţii a fost disimulată într-o donaţie, susţin anchetatorii, Iuliu-Severus Marinescu primind de la un apropiat al avocatului Cismaru un teren în suprafaţă de 703 mp şi o construcţie de 29 mp pe acelaşi amplasament, situat în localitatea Băile Olăneşti. „Pentru a evita menţionarea magistratului judecător Marinescu Eugenia-Carmen în contractul de cumpărare a acestui imobil, inculpaţii Marinescu luliu-Severus şi Cismaru Dumitru au deteminat-o pe proprietară să accepte încheierea unui act de donaţie, în realitate între părţi fiind încheiat un contract tipic de vânzare-cumpărare şi fiind plătit preţul de 55.000 lei”, se arată în comunicatul DNA Craiova. În plus, soţul judecătoarei a mai cumpărat un teren situat în localitatea Corbu, judeţul Constanţa în suprafaţă de 1250 mp, existând indicii privind subevaluarea preţului achitat de inculpat. Aceste două achiziţii nu sunt menţionate în declaraţiile de avere întocmite şi depuse în cursul anilor 2012 şi 2013 de magistratul judecător Marinescu Eugenia-Carmen. A treia achiziţie are ca obiect un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina.

„În realitate aceste imobile, precum şi cel situat în localitatea Corbu, judeţul Constanţa în suprafaţă de 1250 mp, au fost achiziţionate din suma de 200.000 de euro pretinsă şi primită de suspecta Marinescu Eugenia-Carmen prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru, toate aceste demersuri fiind efectuate în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri şi ajutarea persoanelor care au săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la răspunderea penală”, mai precizează procurorii anticorupţie. Eugenia Carmen Marinescu este preşedinte al Tribunalului Olt din ianuarie 2015.

Sâmbătă, 21 martie a.c. Iuliu Severus Marinescu şi avocatul Dumitru Cismaru au fost arestaţi pentru 30 de zile în baza mandatelor emise de Curtea de Apel Craiova la cererea procurorilor DNA – Serviciul Teritorial Craiova, faţă de un alt inculpat cercetat în dosar, Ilie Bucă, fiind luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Ambii inculpaţi arestaţi au contestat măsura, contestaţiile lor urmând să se judece la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.