O nouă video-conferinţă lipsită de substanţă

0
356

Ieri, în sala specială a Prefecturii Dolj s-a asistat la video-conferinţa ocazionată de prezentarea raportului de activitate pe anul trecut al Ministerului Afacerilor Interne. La întâlnire au fost prezenţi prefectul de Dolj,  Sorin Răducan, sub-prefectul  Ionel Ciobotea, şeful IPJ Dolj, comisar-şef Constantin Nicolaescu¸ reprezentanţii celorlalte instituţii aflate în subordinea MAI. La Bucureşti, acolo s-a făcut cunoscut bilanţul , au fost prezenţi, pe lângă alţi invitaţi, premierul Victor Ponta şi preşedintele  Klaus Iohannis. S-au prezentat rapoarte pline de date statistice, s-a evidenţiat că „cea mai importantă resursă este omul, iar fără colegii noştri nu puteam obţine rezultate importante”-  Gabriel Oprea, ministru al MAI, s-a amintit că este în scădere criminalitatea, s-au adus mulţumiri reciproce între reprezentanţii, care au luat cuvântul, ai unor instituţii ale Statului. Ceva, parcă, a ieşit din comun. Este vorba de una dintre declaraţiile şefului DNA,  Laura Codruţa Kovesi: „Una dintre vulnerabilităţile luptei anti-corupţie o constituie legătura între poliţişti şi oameni de afaceri sau politicieni”. În rest, toate bune şi frumoase, aceleaşi discursuri pline de vorbe şi de cifre…