Dar dacă este adevărat?

0
337

Antena 3 informează că Horia Georgescu, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), s-ar fi aflat în incompatibilitate timp de şase ani. Ştirea nu este chiar nouă, a mai fost rostogolită în spaţiul public, inclusiv de doi senatori, ambii, e drept, „deocheaţi” – Sorin Roşca Stănescu şi Valer Marian –, dar, de această dată, argumentele par suficient de convingătoare. Pentru aceeaşi faptă, de-a lungul timpului, zeci şi zeci de aleşi locali, dar şi demnitari au fost trimişi în instanţă de ANI, nu puţini pierzându-şi funcţiile deţinute, dreptul de a mai candida la proximele alegeri şi de a fi numiţi în demnităţi publice. Acuzaţiile care i s-au adus lui Horia Georgescu, ca membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP – sunt grele, el fiind deja în stare de arest preventiv pentru 30 de zile, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Ori ordonanţa de reţinere a DNA atestă că există date şi indicii privind suspiciunea rezonabilă conturată cu privire la supraevaluarea unor bunuri imobile cu suma totală de 75 milioane de euro, cu care ar fi fost prejudiciat bugetul de stat, concomitent cu obţinerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii şi cesionarii drepturilor de despăgubire. Schema pe care se bazează arestarea preventivă a lotului ANRP nu este uşor de înţeles. Rămâne de urmărit acum confruntarea expertizelor contabile în toată această poveste descumpănitoare. Nimeni nu a fost uşă de biserică. Să revenim la Horia Georgescu, preşedintele ANI, o instituţie-vedetă a rapoartelor MCV, care are o problemă aparte cu justiţia, pentru ceea ce a săvârşit ca membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP. Dincolo de abuzul în serviciu, reţinut de procurorii DNA, faptul că ar fi fost şi incompatibil timp de şase ani este de-a dreptul nu imoral, cât schizofrenic. O flegmă pe orice argument moral când vine vorba de aşa ceva. Gudurându-se slinos pe coridoarele ambasadelor de la Bucureşti, Horia Georgescu nu realizează, probabil nici acum magnitudinea reţinerii sale, ca şef ANI, de procurorii DNA. După ce a aruncat atâţia şi atâţia aleşi locali pe drumurile justiţiei, în temeiul unei legislaţii care are nevoie imperativă de corective, presupunându-se deasupra oricărei bănuieli, ipostaza în care îl vedem nu mai este nici măcar cinică. Este… o eroare. Nici nu ştii aproape care din faptele ce apasă pe grumazul lui Horia Georgescu este mai gravă moralmente.