Charlie Hebdo: Redacţie divizată din cauza a … 30 milioane euro!

0
366

 Emoţiile generate de atacul terorist asupra redacţiei săptămânalului satiric Charlie Hebdo din Paris, care au produs cel mai mare marş al solidarităţii, cu participarea a numeroşi lideri europeni din întreaga lume, s-au estompat. După ce zile de-a rândul am fost cu toţii “Charlie”. Publicaţia şi-a continuat apariţia, în tiraje sporite, încât s-au încasat peste 30 milioane de euro, după atentatele din ianuarie a.c. 11 salariaţi ai Charlie Hebdo reclamă un alt statut al acţionarilor, potrivit AFP. Au fost angajaţi deja doi avocaţi şi Laurent Leger, jurnalist la Charlie Hebdo, a anunţat ceea ce se intenţionează. Charlie Hebdo este deţinut actualmente în procente de 40% de părinţii lui Charb, de desenatorul Riss, noul director al publicaţiei, şi 20 % de Eric Portheault, director general. “Banii fac mai mult rău decât bine”, opinează Patrick Pelloux, unul din colaboratorii revistei. Faptul că deja scandalul se poartă pe împărţirea banilor ar putea duce la pierderea credibilităţii lui Charlie Hebdo, publicaţie care în luna ianuarie a atins cotele maxime de audienţă.