Ambasada SUA, despre ambasadorul pentru România: Casa Albă lucrează la identificarea unui candidat extrem de calificat

0
329

          Casa Albă lucrează la identificarea unui candidat extrem de calificat pentru postul de ambasador în România, a precizat, ieri, Ambasada SUA, după ce în presă s-a vehiculat informaţia că noul ambasador american la Bucureşti va fi numit în curând.

Reacţia Ambasadei SUA vine după ce presa a vehiculat informaţia că SUA vor numi în curând un ambasador la Bucureşti. Mark Gitenstein a declarat, pe 14 decembrie 2014, exact în ziua în care s-au împlinit doi ani de la încheierea mandatului său de ambasador la Bucureşti, că este “foarte descurajat” de faptul că numirea unui nou ambasador în România durează atât de mult, dar a subliniat că succesorul său va fi un diplomat de carieră. “Sunt foarte descurajat de faptul că numirea unui nou ambasador durează atât de mult. România merită un nou ambasador cât de curând posibil”, a declarat pentru MEDIAFAX Mark Gitenstein, fostul ambasador al SUA la Bucureşti.

Gitenstein a precizat că în cei doi ani de când şi-a încheiat mandatul în România a făcut presiuni pe lângă Administraţia Obama pentru ca aceasta să acţioneze în vederea unei nominalizări. “Am vorbit cu oficialii implicaţi în procesul de selecţie şi ştiu că se fac progrese pentru a propune pe cineva. Cred că această întârziere este provocată în special de presiunile cauzate de alte activităţi de aici, de la Washington, şi nimic mai mult. Odată ce Administraţia va face o nominalizare, SUA vor trimite acest nume preşedintelui român pentru agrement. Dacă preşedintele îşi dă agrementul, Administraţia americană va propune numele pentru confirmare Senatului SUA, un proces care va dura câteva luni. E greu de spus cât de mult va dura”, a spus Gitenstein.

Fostul ambasador susţine că succesorul său va fi un diplomat de carieră. “Din ce ştiu, cel nominalizat va fi un diplomat de carieră, ceea ce am şi recomandat. Acest lucru ar trebui să faciliteze obţinerea confirmării din partea Senatului”, a precizat el. Chestiunea a fost abordată şi în cadrul discuţiilor dintre ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, şi asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland, aflată la Bucureşti pe 14 ianuarie.

Potrivit unui comunicat MAE, ministrul român a reiterat importanţa numirii unui nou ambasador al SUA la Bucureşti.