Marina rusă a efectuat exerciţii cu muniţie de război în Marea Neagră

0
387

Nave de război din cadrul Flotei ruse la Marea Neagră au participat la ample manevre pe parcursul cărora au utilizat rachete şi muniţie reale asupra unor false bombardiere şi nave inamice. „O navă pe pernă de aer din clasa Bora, un cutier din clasa Ivanoveţ şi (alte nave auxiliare) militare au participat la lupte maritime în care au folosit rachete şi muniţie de artilerie reale asupra unor poziţii care au imitat ţinte maritime”, a declarat căpitanul Viaceslav Trukaciov, şeful serviciului de propagandă al flotei. Echipajele navelor de război urmează să desfăşoare în curând exerciţii navale cu sisteme de apărare antiaeriană care vor viza false bombardiere inamice care au pătruns, conform scenariului, în regiune. În cadrul acestor viitoare exerciţii, bombardiere de război de tip Su-24 din cadrul flotei au vizat nave, iar hidroavioane de tip Be-12  au lansat ţinte pentru nave. Exerciţiile militare ruseşti se desfăşoară în paralel cu un exerciţiu comun NATO la Marea Neagră. Exerciţiul NATO, condus de contraamiralul american Brad Williamson, include, între altele, simulări ale unor manevre antiaeriene şi antisubmarin şi respingerea unor atacuri din partea unor ambarcaţiuni de dimensiuni mici. Alianţa Nord-Atlantică şi-a intensificat prezenţa în regiune după ce Rusia a anexat Peninsula ucraineană Crimeea în martie 2014 şi în contextul în care ţări din regiune şi-au exprimat temerea faţă de o încercare de extindere a conflictului din estul Ucrainei din partea Rusiei, acuzată de Occident că susţine rebeliunea prorusă din Donbas. Moscova neagă acuzaţiile şi se declară îngrijorată de „expansiunea” NATO la frontierele sale.