SUA: Noi violenţe la Ferguson

0
337

La un an de la uciderea unui adolescent de culoare de către un poliţist alb, la Ferguson (SUA) au reizbucnit violenţele. Doi poliţişti au fost grav răniţi în noaptea de miercuri spre joi. Pe fondul acuzaţiilor rasiste, şeful poliţiei şi primarul oraşului din statul Missouri au demisionat. Zeci de persoane s-au strâns în faţa sediului poliţiei din Ferguson în amintirea tânărului ucis acum un an. Protestul a fost paşnic până când poliţia a încercat să îi îndepărteze pe demonstranţii care se apropiaseră prea mult de clădire. Martorii spun că a fost momentul în care din mulţime s-a tras cu pistolul spre forţele de ordine. Gloanţele au lovit doi poliţişti care au fost duşi în stare gravă la spital. De când a fost ucis anul trecut adolescentul de culoare de către un poliţist alb care nu a fost pus sub acuzare, oraşul Fergusson a devenit scena unor confruntări violente între localnici şi poliţie. Primarul oraşului care ocupă funcţia de şapte ani a demisionat abia miercuri, după ce un raport federal a scos la iveală tendinţele cu un profund caracter rasist din cadrul Poliţiei regionale Missouri şi în instanţele locale. Criticat în termenii cei mai duri după incidentul de acum un an, şeful poliţiei a demisionat şi el abia acum.