Craiova: Furau cutii de viteze ca să le vândă la fier vechi

0
392

Poliţiştii din cadrul Secției 6 Poliție Craiova l-au depistat, ieri, în jurul orei 12.00 pe Dobre Laurențiu, de 25 de ani, din Craiova, după ce sustrăsese o cutie de viteze auto dintr-o curte aparținându-i lui Vladu Mădălin. În urma ceretărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul, împreună cu Daniel Boroiban și Cătălin Meleancă, ambii din Craiova, sustrăseseră alte două cutii de viteze din aceeași locație, pe care le ascunseseră pe câmp, într-o plantație de salcâmi, producând un prejudiciu de 950 lei. Bunurile sustrase, pe care intenționau să le valorifice la fier vechi, au fost recuperate și restituite părții vătămate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj.