Razie printre transportatorii de persoane

0
394

Poliţiştii rutieri doljeni, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier şi specialişti ai Registrului Auto Român Agenţia Dolj au organizat, miercuri, o acţiune pentru verificarea autovehiculelor destinate transportului de persoane care au capacitatea de peste 8+1 locuri şi a stării tehnice a autovehiculelor. Oamenii legii au acţionat şi pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de neacordarea de prioritate de către conducătorii auto pietonilor angajaţi în traversarea străzii regulamentar. În atenţia poliţiştilor au fost şi pietonii, poliţiştii urmărind conştientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun atunci când traversează neregulamentar strada. „În cadrul acţiunii poliţiştii au constatat şi aplicat 236 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 26 000 lei. Astfel, din totalul sancţiunilor, 21 au fost apliate pentru nereguli constatate la efectuarea transportului rutier de persoane, alte 93 de sancţiuni au fost aplicate pietonilor pentru traversare neregulamentară, iar 33 de sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au acordat prioritate pietonilor. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce 36 permise de conducere şi au retras 8 certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Unul dintre cei rămaşi fără permisul de conducere în timpul acestei  acţiuni a fost Vasile  Tudorache, de 58 de ani, din Pucheni, judeţul Dîmboviţa, depistat în timp ce conducea un autoturism Mercedes, pe Calea Bucureşti, şi nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii. Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă învaloare de 390 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.